Să știți că Diana vorbește cu trandafirii, în timp ce îi udă. Diana, blonda, de vis-à-vis. Cea după care întorc bărbații capul. Și băieții. Și nevestele frustrate. Diana, cea cu ochii albaștri și triști. E seară și e infernal de cald. Ies afară, poate-poate prind o pală de vânt. Ca de obicei, vecina stă de povești cu trandafirii în timp ce-i udă. Mă observă și-mi spune veselă că astăzi a fost Codruț acasă, să-și ia încărcătorul de la laptop. Tac. Fiul ei a murit acum trei ani. Și trandafirul tot atunci s-a uscat.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Nu acu-nfipt în spate într-un aer glacial, nici mâinile întinse-n cruce, prinse-n chingi, nici reflectorul ca un soare nemilos ce te izbește în retină, oamenii fără chip roind în jur, clănțănitul dinților sau dârdâitul incontrolabil sub prelata de cauciuc. Nu. Ci uscăciunea ce urcă pe esofag ca un vierme, pârjolește cerul gurii, înțepenește limba și încleștează buzele. Apă, cer șoptit. Nu par să mă audă. Îmi pun în brațe boțul de carne, eu îl privesc c-un ochi străin. Zâmbiți vă rog, e prima poză împreună.
Horațiu Dudău
Fierbea chitina pe elitrele greierilor ascunși în iarbă. Așa era de cald. Țâr-țâr. Cri-cri. La 38 de grade e doar bla-bla. Topit, un idiot cu coasa-n mână se blestema singur c-a răspuns chemării. Mâinile îi sângerau, pieptul bătea ca clopotele, gâtul era plin de fân. Dar era un pic și mândru. Își privi unchiul bătrân, ce se-ndrepta spre el. Nepoate, du-te cât mai departe de drum. Ăștia care te salută, vin să se minuneze. De știam, nu te chemam. Ne faci de râs. Nu mi-am închipuit că există om să nu știe să cosească.
