Orașul era complet pustiu. Fără a urmări o destinație anume, Elena își târșâia picioarele pe asfaltul fierbinte. Brusc, simți un fior rece pe șira spinării, iar inima îi bătu cu putere. Nu știa ce se întâmplă, dar se gândi că probabil e deshidratată. În depărtare văzu un magazin. Se gândi c-ar putea sparge un geam și intra pentru a căuta apă. În reflexia vitrinei zări o umbră, ca o prezență eterică. Din umbră curgeau picături de ploaie. Începu să bea, fără să se oprească, cu zilele, lăsându-se înghițită de apă.
Sanda Burță
Iască. Asta sunt, o bucată de iască la care Domnul se holbează printr-o lentilă uriașă, așteptând să se-aprindă. Dar eu am învățat să rabd și să merg mai departe cum merge asinul pe drumul ăsta pe care seceta l-a făcut sticlos. Poate că asta vrea de la mine, să m-aprind și să ard, poate s-a săturat și El să mă vadă răbdând. Nevasta mea se ține cu-al lu' Neacșu, știe tot satul. Îi poruncesc măgarului să stea. Nici ăsta nu m-ascultă. Mă uit la cer. E-acolo, îl văd, ditai ochiul. Și ce vrei, Mă, acum? Am 3 copii. Dii.
Caterina Tudorache
Prințul îmbrățișa teatral o prințesă lividă. Ursul intră brusc în scenă. Jumătate din asistență se înroși, țipând dramatic. Mă scuzați, vulpea a trecut pe aici? Avem o scenă. Cu lacrimi în ochi, cei speriați se așezară la locurile lor. Mergi după firimituri, tocmai mânca o pizza de la sponsor. Dacă tot sunt aici, vrea cineva un selfie? Ursul zâmbi ca în reclame. Vreți să vă alerg puțin? Vara am mai mult timp liber. Dacă vreți distracție, pot mânca pe cineva din public. Haideți, nu fiți timizi. Mai am doar 5 minute.
