Mișulică al meu e îndrăgostit lulea după zece ani de mariaj. Cam de-o lună mă copleșește cu atenții și o nemaipomenită tandrețe. O fi intrat în zodia bună, mă încânt, de-i atât de drăgăstos. Se trezește, dragul de el, cu un ceas mai devreme să mă ducă la serviciu și mă așteaptă la ieșire. Colegele-s verzi de invidie. Doar Flori, vecina de palier, rămâne cea mai sinceră prietenă. Atentă și grijulie mi-a înapoiat ochelarii de citit pe care i-a pierdut azi dimineață Mișu. Zice că ar fi căzut în înghesuiala din autobuz.
George Cosmin Borș
Totul a început cu o mâncărime. O usturime în colțul ochiului. Mi-am folosit mâna liberă să mă scarpin. Zona e umedă, iritată și sunt convins că s-a înroșit. Cred că este vorba despre un corp străin, o bilă metalică. O simt cum se mișcă pervers pe sub pleoapă. Casc ochiul și bag unghia pe dedesubt. Rotesc globul ocular. Aoleu, s-a dus în spate, mă tem să nu-mi ajungă în creier. În timp ce morfolesc ochiul, câteva scântei îmi sar pe obraji. Ce naiba? Ar trebui să mă opresc din sudat. Măcar să-mi fi luat ochelarii.
George Dometi
E o beție tristă și delicioasă să stau întins sub pat. Îmi imaginez că sunt într-un mormânt. Încăperea e întunecoasă și tăcută la ora asta. Ceilalți sunt plecați. E un gest solitar, săvârșit în obscuritate, lipsit de sunete sau imagini, o umbră a nimicului ce mă așteaptă. Nu văd nicio soluție pentru a-mi domoli chemarea. Miopia acestei lumi mă obligă să orbecăi fără vreo țintă. Așa că piciorul lovește scândura ce susține patul. Sinuciderea îi puterea pe care omul o are mereu la îndemână. Sau nu?
