Nervoasă, ieși din clasă bombănind printre dinți. Nesimțirea tovarășei învățătoare i se părea de neiertat. Păi dacă ar face cum zice ea, copilul ei ar ajunge de râsul școlii. Al satului. Își imagină cum ceilalți elevi îl arată cu degetul pe Ionuț al ei. Pe săteni, murmurând cuvinte și zâmbind cu subînțeles. Fără să mai pui la socoteală duminica, în biserică, la slujbă. În clasă, Ionuț, cu o pereche de ochelari pe năsuc, văzu prin geam pentru prima dată dealurile unde tatăl său mergea la cosit cu noaptea-n cap.
Dan Banu
De fiecare dată când bunica își punea ochelarii căpăta o putere pe care nu o mai avea nimeni. Mă sălta sub aripa ei, cum saltă șoimul puiul de găină și ne înălțam în lumi nemaivăzute. Într-o seară i-am furat ochelarii. Am trecut prin inelul privirii stângi și am ajuns într-un hol cu multe uși. În prima cameră o capră stătea în fotoliu și croșeta ciorapi pentru iezi. În a doua, un cocoș țanțos își număra banii din portmoneu, iar în a treia un lup cu scufie se scobea între dinți. Intră, a spus el.
Nelson Ciotoi
Te naști fără ochelari. Rupi pântecul mamei tale și ieși plângând, murdar și orb. Fără pregătire pentru viață și fără cunoștința binelui și răului. Pășești într-o lume necunoscută, într-un labirint spațial, fără să cunoști puncte cardinale sau busole. Și începi să deschizi ochii. În fiecare zi câte puțin. An după an, mai mult, mai bine. Începi să deslușești labirintul și să faci deosebire între bine și rău. Începi să cunoști. Mai mult, și mai mult. Până în ziua în care începi să ai nevoie, din nou, de ochelari.
