Zici că-s niște ochelari obișnuiți, dar sunt mai mult de-atât. Îi cuplezi prin USB la telefon, îi pui la ochi și pe ecran apare obiectul la care te gândești. Hai să-i probăm. Zi-mi ce vezi pe telefon. Văd în stânga o stâncă golașă. E netedă și catifelată. În dreapta, văd perechea ei, identică, dar în oglindă. La împreunarea lor, se formează un munte împădurit ce are la poale o peșteră cu pereții rozalii. Nea Grigore, nu cumva ăla e Muntele Venerei? Mai încet, Mișule, c-or fi pe aici unii care știu anatomie, ca noi.
Elena Fermuș
Singurătatea l-a făcut ursuz. Nimic nu-i intra-n grație. Ura totul. Zumzet de albine, de ploaie, de copii la joacă. Ferească Duhul, când se ducea mingea-n ograda lui, tuna și fulgera. Pe Dănuț pica mereu să sară gardu' după ea, era ăl mai mare din gașcă, unșpe ani. Ce-l mai beștelea, de-i tremurau ochelarii pe nas, pripasule, să dai mingea-n curtea mă-tii, nu-n a mea. În ziua când a izbucnit incendiul, tot Dănuț a sărit să-l salveze. Bătrânul l-a privit cu alți ochi. Calzi și spășiți. Piciule, mi-e dor de-un fotbal.
Caterina Tudorache
Cum mai trăiesc fără tine, Gicuțule. Viața mea. Soarele meu. Femeia se uită în jur și văzând 2 vecine moțăind, își șterse lacrimile. Cum m-ai bătut tu in noaptea nunții. Da' la ce îți mai trebuie pantofii. Îi dau lu' Sică să sape via. Da' verigheta. Lasă, că îmi fac eu lănțic. Și pălăria. I-o dau tot lui Sică. Îi va prinde bine. Preotul intră în capelă. Femeia începu să plângă cu sughițuri. Gicuțule, viața mea. Preotul o salută și ieși. Femeia înhăță ochelarii. Și așa nu vedeai nimic. Acu' chiar nu îți mai trebuie.
