S-a dus și tata. Am făcut succesiunea, am împărțit cu surorile mele casa, via și livada. Am vândut tot. I-am făcut parastas de un an acum câteva zile. Am dat de pomană hainele și încălțămintea, am donat cărțile. Am înrămat câteva fotografii cu el și cu mama. Încă ne e greu. Nu știu dacă ne vom obișnui fără el. Doar ochelarii n-am avut cui să-i dăm. Avea minus 2,5 la stângul, minus 3 la dreptul și purta progresivi de pe la cincizeci de ani. Îi țin pe birou și mă uit din când în când în ochii lui.
Titela Durnea
O săptămână cât o viață. Fuga la mare cu Ada, prietena din copilărie. Prima seară. Digul. Sunetul valului spart. Ochii negri, adânci. Tangou. Trupuri împletite. Piele arămie rostogolindu-se sfidător în spuma mării. Ada: ești oarbă? Realizezi că doar profită de tine? Ultima noapte. Trenul. Promisiunea. Așteptarea. De 15 ani mă întorc. Vara. În același loc, degetul mare de la picior desenează în nisip rame curbate, cu lentile uriașe. De-acolo, din ochiul stâng, îmi iau veșnicia. Pentru încă un an.
Lucian Pătru
Scrii, deșertând imaginea închipuirii tale prin pâlnia degetelor. Rânjești sec vizualizând răstignirea gândurilor tale în arena ochilor necunoscuți. Simți cum se aruncă și-ți devorează fiecare cuvânt până nu rămâne decât o spuză de trăire la gura lor. Ei cască sătui iar tu rămâi singur, întrebându-te dacă și ei au trăit aievea aceeași poveste. Trist că n-ai ochelari pe care să li-i poți da pentru asta. O înfășori într-un giulgiu, iei cazmaua și începi să sapi. Verși literă cu literă și lași Pământul așa cum a fost.
