Cum se pripășise-n satul acela nu știa nimeni. Slab de minte, trăia într-un bordei către luncă. Câte un milostiv îi lăsa din când în când pe prag un blid cu mâncare. Îi mulțumea cu privirea unui câine de pripas. Tare se mai veseleau duminica băiețandrii când apărea în adunări, pe imaș. Pe nepusă masă, ridica fustele fetelor de măritat, iar ei se prăpădeau de râs. Mutule, încă o dată, hai. Când au găsit-o pe Ilinca-n porumbiște vânătă la față, cu poalele-n cap, au arătat spre el. L-au luat la gherlă și dus a fost.
Mihaela Palaloga
Tapirul a bătut din ciocănel și a făcut liniște în sală. Procesul de divorț era anevoios, iar animalele erau intimidate de temperamentul puternic al judecătorului. Să intre următorul martor. Ah, deja v-ați strecurat. Boxa verde din bambus se dovedise ascunzătoarea perfectă pentru vipera verde, prietena cea mai bună a doamnei Șarpe. Da, nu sunteți indiscret, domnule judecător. Soțul prietenei mele nu o mai satisface de ani de zile, drept urmare, încurajează fenomenul speciilor pe cale de dispariție.
Lucian Pătru
Sătul de atâta bălăceală în lichidul amniotic, am început să ies pe-afară. În fiecare noapte. Obișnuiam să hrănesc un corb alb. Mi-a zis să mai stau, că lumea nu e pregătită. Nu i-am crezut croncăneala. Ce poa' să știe el, mi-am zis. De pe aripile lui însă, în lumina lunii, vedeam locuri și îmi făceam lista cu ce voi vizita mai apoi, singur. Mă întorceam la mama și toată ziua visam. Creșteam și placenta începuse să mă strângă, așa că n-am avut încotro, a trebuit să mă nasc. Dar lumea tot nu era pregătită, corbule.
