Baloane colorate pluteau în aer, ghirlande cu flori atârnau de tavan, un munte de jucării gata de distracție, pereții împodobiți cu personaje de basm. În centru, masa aranjată de petrecere. Pe fiecare farfurie o coroniță aurie și o mască fermecată așteptau să fie purtate de un prichindel. Camera era de poveste. Doar într-un colț un clovn trist ținea pe genunchi băiețel rotofei. Prin lentilele ochelarilor săi ochișorii rotunzi fixau ușa. Așteptau. Și timpul se măsura în lacrimi pe obraz.
Mirela A. Nica
Salut, opusul meu. E bine să știi și când să te oprești. Până acum n-am făcut decât să-ți dau apă la moară. În vis, mi-am hrănit cea mai mare teamă, i-am dat să mănânce unui șobolan. Asta sunt în zodiacul chinezesc. Aici am ditamai zeul Războiului în spate și tu vrei să uit, să iert, să trec peste. Peste ce, doamne, iartă-mă, să mai trec? Nici să mă răzbun nu am voie. Ar fi ca și cum nu mi-aș recunoaște greșelile, ca și cum nu m-aș ierta. De aceea, pentru restul vieții îți fac cadou absența mea.
Lucian Pătru
Nu știa nici el cum de-l aleseseră să joace în filmul ăsta, că nu era actor de meserie, dar își zise de ce nu? O singură scenă avea, cea a înmormântării, actorul principal neputând-o realiza, fiind claustrofob. Se băgă așa cum era, în șort, tricou și adidași, în sicriu, nici n-auzi Motor Acțiune, știu doar că e gata când îi deschiseră capacul. A tăcut mâlc în timpul ăsta, exact așa cum scria în scenariu. Dar trist peste măsură, pe generic nici nu i-au menționat numele. Măcar în chenar negru. Așa ceva nu se face.
