Închise pleoapa peste lume și deschise ochii. Înăuntru. Bezna îl orbi, dar rămase așa, cu privirea ațintită în întuneric, până începu să deslușească câte ceva. Un pom, o casă și un copil. Le făcuse pe toate și toate fuseseră bune. Că din casă se desprinse un sat întreg, din copil se ridicară urmași, din pomul sădit se întindeau pe dealuri livezi. În răcoarea serii, prinse cu mâna o ramură înflorită. Bucurie și pace. Zăvorul vizetei sparse liniștea serii: Cina, câine de chiabur. Mâine îți mai aducem un coleg.
Andra Toropoc
Vecina mea se mărita c-un nipon care întârzia s-apară la nuntă, probabil speriat de mireasă. Nebuna făcuse covor de petale pe scară și invitase tot blocul la petrecere, însă cam rămăsese cu ochii în soare-răsare. Mai rău era că-și vopsise-n roz bichonul și ăsta lătra când se vedea în oglindă. De isterie, mâncase algele de pe platouri și acum făcea mici sushi peste tot. Dar abia când a venit mirele s-a pornit taifunul la Nagasaki, căci nefericitul i-a mărturisit că are deja soție și copii acasă.
Bogdan Sebastian Burjan
Din cerul gri al nopții tăcute și întunecate a coborât Sakura. Purta o robă neagră și veche. Din mătase fină. I se vedeau doar ochii. Străluceau doar când îi atingea luna, cu razele ei reci. Și scutura în umbra nopții câte o petală. De un roz palid, înșelător. Un vânt mut purta pe notele sale fiecare petală smulsă. Un cântec fără note. Un covor de petale stinse sub cerul cenușiu al nopții. Din seiza, bătrânul samurai o privea în ochi. Efemer, i-a șoptit ea. A doua zi nu a mai răsărit soarele. Era doar cenușă. 1945.
