Mă revolt. De o mie de ani îi farmecă pe japonezi. O clipă-n trei zile, pe când noi ne desfătăm, dintotdeauna, cu veșnicia a două săptămâni în care salutăm primăvara stând sub ei la masă-n curte, absorbind vitamina D. Sub ei doarme mâțu, bunicul, uneori, bunica urmărește ce vânt agită petalele și calculează câtă dulceață o să facă. Fără investiții mari, mai fără subvenții suntem în top 3 mondial cu cireșii noștri milenari. Oare se scriu povești despre lumina filtrată prin petalele pure ale florii de cireș românesc?
Horațiu Dudău
Se așeză sub cireșul japonez imaginar, privi o sakura și se gândi să scrie o waka. În aceeași secundă, vecinul de apartament se așeză în fotoliu, deschise o bere și puse o Shakira să facă waka waka. Sakura se desprinse de pe creangă, ofilindu-se instantaneu. Shakira se dezlănțui. Grădina începu să incinereze nuclear florile. S-ar fi mutat din grota asta, dar portmoneul lui era un haiku din monede. Așa că urcă în avion și strigă banzai. Căzu în fața restaurantului japonez, care deschide la 19.45.
Elena Fermuș
Spune, iubițel, ai schimba ceva la mine? Mi-ai schimba ochii? Ce spui tu, prințeso, păi eu mă pierd în ochii tăi ca într-o mare albastră. Pe unde aș mai face valuri? Dar buzele, iubire, mi le-ai înlocui? Cum, când lumea mi-e închisă, tocmai buzele tale, două petale? Nici pomeneală, floarea mea dulce de cireș. Și nici năsucul ăsta cârn n-ai vrea să fie mai altfel, poate un pic în vânt? Nu, baby, nici. Tu chiar nu vrei să schimbi nimic la mine? Doar numele, scumpo. Tot Sakura o strigă și tataie pe capra lui. Și vine?
