Olimpiada e războiul fără arme, Ikebana e arta aranjamentului floral, inclusiv cu crenguțe de cireș înflorit. Înțelegerea e o floare rară, multora le-a fost ruptă cu ocazia asta tufănica și m-au dat afară din listă. De supărare, am tras o dușcă de cireșată cu ochii pe telefon la câteva cireșe coapte. Instanța supremă, nevasta, m-a surprins și m-a alungat din casă cu amenințarea că-mi scutură corcodușul. Singur, mă gândesc unde să merg? În Rai ori în Iad? Am prieteni în ambele. Unii duși de bunăvoie, alții trimiși.
Vero Anttheia Teodoru
La cursuri posta mereu altă imagine. În seara aceea crenguța de cireș ne-a fermecat. Hai, konban wa, minasan. Konban wa, sensei, i-am răspuns în cor. Fiecare cu ochii în ecranul său, dar privind același tablou. Vocea calmă a profesorului explica cum politețea este o normă de bază în Japonia și că la acest curs ne vom contamina, nu există altă cale. Ascultam vrăjiți cu ochii la florile fragile, parfumate, iar timbrul cald ne mângâia auzul. Când s-a terminat ora, câteva petale scuturate pe tastatură parfumau camera.
Monica Ciurea
Mă-nsor, Mărine, și-i promisei c-o duc să îi arăt sakura. Bă, arde rău, dă și mie 200 împrumut. Stai, bă, puțin, ce draci e securea aia? Bă, e cireșii ăia din Japonia, pricepi? Mă-nsor și-ți dau io banii înapoi, hai, nu te pune-n calea fericirii noastre. Ia stai, bă, păi numa atât? Acu dacă vrei să dai mai mult, accept, io nu zic nu, da îmi ajung și 200, că 190 am datorii la birt, nu face să mă-nsor cu datorii. Și 10 lei benzina. Până-n Japonia? Nu, bă, până-n giratoriu, că plantă primaru doi japonezi și înfloriră.
