M-a cucerit instantaneu. I-am cedat după două întâlniri, un buchet de flori și-un zâmbet șarmant. Îmi tremurau picioarele incontrolabil. Mie, care port tocuri de la 7 cm în sus. În noaptea aceea am înțeles cât sunt de fragilă. Nu l-am mai întâlnit de-atunci. Am realizat după două luni că-mi lipsesc o pereche de bocanci, un rucsac și-o carte. Ce-aveam în plus creștea în pântece, mugure ce se vrea cândva întreg, corolă. Habar n-am încotro mă voi îndrepta. Deschid fereastra. Miroase a nume de fată.
Ina Moldoveanu
Era a treia primăvară când așteptam împlinirea dorinței mele. Era un an bogat. Știam că o să apară îngerul meu, chiar printre florile de cireș. Eram acoperită de petale căzătoare. Bunica mă lăsase singură, dar a apărut zâmbind spunându-mi că trebuie să mergem repede la spital. Bunico nu te simți bine? Știu că ți-ai făcut o grămadă de analize lunile astea. Ai ceva? Medicii m-au preluat repede. Ai un donator compatibil. Am mulțumit în gând florilor de cireș. Pe patul de lângă dormea bunica.
Nicolae Popescu
Okazaki mângâie armura lila, strălucitoare. O lustruiește zilnic, o pipăie cu evlavie, știe fiecare îmbinare, fiecare tăietură de sabie de pe ea. E a stră-străbunicului Watanabe, ultimul samurai. Pieptul i se umflă de mândrie, simte aroma florii de cireș, e gata să-și ia viața în mâini. S-a hotărât: azi își va da demisia din corporație. Până când o muncă de sclav? Până când o nevastă ce-i dă același sake, aceeași poziție? Va pleca la Gela, fata aia din Videle pe care a întâlnit-o aseară la Tantra Tokyo Bar.
