Îi spunea floarea ei de cireș. O crescuse singură. El nu acceptase că propriul androceu dusese la apariția unei semințe rebut. Pedicelul cu care se prinsese de viață era defect. Avea nevoie de transplant cardiac. Petalele se uscau și cădeau una câte una. La ultima, îi spusese te iubesc mami. Am obosit, te rog, lasă-mă să mă ofilesc. De atunci trăia legată de aparate. Dacă nu se găsește o inimă, în curând va trebui să o deconecteze. Tu ești sakura, eu sunt kamikaze. Și suntem compatibile. Ridică pumnul cu pastile.
Florentina Ghițescu
Am trecut așa de des pe sub cireșii cu soț ca să mă observi. Mă știau toți vecinii doar tu mă ignorai. Eram cei mai buni prieteni până ce m-am îndrăgostit de tine. Nu știu în ce zi nu mai erai doar partenerul meu de joacă și ai devenit cel care îmi tulbura nopțile. Când m-am întors în satul bunicilor, cireșii erau iar în floare, doi copii se țineau de mine. S-a iscat un vânt și albul m-a învăluit. De-abia atunci m-ai recunoscut. Te-ai apropiat de mine și copiii te-au strigat: tata.
Cecilia Fofiu
Mă iubește, nu mă iubește cântă micuța rupând petalele florii de cireș la patru ani, când mami pleacă. Mă iubește, nu mă iubește, la zece ani, când o trage noaptea-n patul lui. Mă iubește, nu mă iubește la 15, când întoarsă acasă cu gemenii nu-l mai află. Mă iubește, nu mă iubește la 17, când a închis-o-n casa unde vin doar străini. Mă iubește, nu mă iubește la 30, când bătută rău cerșește-n Londra. Mă iubește, nu mă iubește la 45, când geme după un plic. A smuls toate petalele tuturor cireșilor lumii neaflând.
