O carieră cu peripeţii
Povestea prescurtată a carierei sale pline de peripeţii sună cam aşa. La vârsta de 17 ani, adică la şase ani după cel dintâi premiu întâi pentru pian obţinut la Academia de muzică, Reginald Kenneth Dwight, tânăr supradotat, se hotărăşte să părăsească educaţia clasică în favoarea muzicii pop. Până la sfârşitul anilor '60, el se împarte între diferite grupuri de rhythm'n'blues sau de soul fără viitor şi între mici slujbe de acompaniator. După ce fusese refuzat de King Crimson şi de Gentle Giant, îl cunoaşte pe textierul Bernie Taupin, prin intermediul rubricii de mică publicitate. Editorul Dick James îl angajează atunci pe postul de compozitor şi textier. În pofida eşecului comercial de la început, colaborarea lor se va arăta productivă, eficace şi de calitate. Coeziunea şi fineţea duetului este evidentă, atât în privinţa baladele sfâşietoare, cât şi în aceea a rockului liric. John nu schimbă nici unul dintre textele lui Taupin, ci li se adaptează. Armonia este perfectă.
În 1970, el se înconjoară de un grup şi începe să-şi construiască o reputaţie, care se consolidează în 1971 cu Your Song, primul lui succes de public. Teatralitatea prestaţiilor sale lasă publicul înmărmurit. El îşi maltratează pianul ca Jerry Lee Lewis, se urcă pe pian şi se slujeşte de un număr considerabil de ochelari şi de costume delirante, originale sau groteşti. Din punct de vedere muzical, discurile se succed într-un ritm ameţitor: între 1972 şi 1975, şapte din cele opt albume editate intră în Statele Unite în Top Ten, mai multe single-uri ajungând "discuri de platină". Printre acestea, Rocket Man, Daniel , Goodbye Yellow Brick Road sau Someone Saved My Life Tonight, apoi, în 1976, Don't Go Breaking My Heart, în duet cu Kiki Dee. În epocă, Elton John îşi pune în valoare două faţete distincte: pe de o parte balade imparabile (Candle In The Wind), în care se bazează şi pe interpretarea lui pianistică subtilă şi pe vocea puternică şi sacadată, iar pe de altă parte piesele mai dure, apropiate de spiritul originar al rock'n'roll-ului (Saturday Night's Allright For Fighting). El ajunge astfel să îşi construiască o carieră pe placul marelui public, dar să fie respectat în egală măsură şi de mediul specializat al rockului. De neocolit, indispensabil, bufon extravagant sau vedetă muzicală, el este, prin excelenţă, "artistul pop al anilor '70". Această veritabilă "uzină de hit-uri" (se pare că 2 la sută din cifra mondială de afaceri în domeniul industriei muzicale se leagă de numele lui), poet (a publicat o culegere în 1976), actor (apare în Tommy, opera rock a formaţiei Who), primul artist pop occidental care a cântat în Uniunea Sovietică, Elton John a trecut totuşi, la sfârşitul anilor '70, printr-o eclipsă.
Renaştere şi opere de caritate
După câteva încercări disco, el revine totuşi în prim plan cu albumul Too Low For Zero (1983) şi cu hitul I'm Still Standing. Îşi multiplică activităţile: cântă în duet cu George Michael, Millie Jackson, Aretha Franklin, devine producătorul Oliviei Newton-John, Long John Baldry, Neil Sedaka şi autorul unor noi succese, precum Nikita. La sfârşitul deceniului nouă, Elton John trece cu toate acestea printr-o altă perioadă de îndoieli, urmare a 15 ani de alcoolism, cocaină şi excese sexuale. În 1988, pune capăt în mod simbolic extravaganţelor sale, divorţând de soţia lui "alibi", Renata şi organizând o vânzare la licitaţie a obiectelor sale personale. De atunci, Elton John pare să-şi fi găsit pacea interioară. A început să ducă o viaţă activă şi militantă (este proprietarul echipei de fotbal F.C. Watford), în 1992 a înfiinţat o fundaţie de luptă împotriva SIDA şi susţine constant acte de caritate.
Cu 100 de milioane de discuri vândute, cu excesele lui dar şi cu loviturile lui de geniu, cu melodiile sale subtile, aflându-se în categoria celor mai mari averi britanice, cu ţinutele lui scenice incredibile şi cu comportamentul lui întotdeauna ieşit din comun, Elton John rămâne, alături de Beatles şi de Rolling Stones, unul dintre autenticele monumente ale atât de prolificei muzici pop-rock britanice.
Un succes constant
Elton John atrage publicul pasionat de rock, iar prin textele directe şi inteligente ale lui Taupin, îi satisface şi pe ascultătorii muzicii folk. Pasiunea cu care cîntă întotdeauna contribuie la forţa lui de comunicare cu publicul. Începînd din 1974, tot ce semnează Elton John, discuri single sau albume, intră, fără excepţie în clasamente. Remarcabilă personalitate - interpret vocal, instrumentist, compozitor, orchestrator, show-man, impresar - Elton John este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai rockului contemporan.
În deceniul nouă, cuplul John-Taupin se reface, iar popularitatea artistului atinge cote maxime (400.000 de spectatori vin să-l asculte la un concert ţinut în Central Park din New York). Elton John colaborează pentru înregistrări sau spectacole cu numeroşi alţi artişti şi îi acompaniază la pian pe Bon Jovi, Bob Dylan, George Harrison, Ringo Starr sau Rod Stewart. Tina Turner, George Michael, Sting, Phil Collins, Bruce Hornsby, Jon Bon Jovi şi alţi artişti de marcă înregistrează albumul Two Rooms, pe care fiecare dintre ei cîntă o piesă compusă de Elton John pe versuri de Bernie Taupin. În 1997, surpriza anului este duo-ul înregistrat împreună cu Luciano Pavarotti, Live Like Horses, iar piesa de clasament este You Can Make History.
Poate cea mai mediatizată iniţiativă muzicală a lui Elton John a fost adaptarea piesei Candle In The Wind (compusă iniţial în '74 în memoria Marylinei Monroe) pentru funeraliile prinţesei Diana. Hit-ul a fost difuzat prin satelit avînd o audienţă estimată de 400 de milioane de ascultători. Discul single, înregistrat la numai cîteva ore de la înmormîntare s-a vîndut în doar cîteva săptămîni de la lansare în 32 de milioane de copii, un record absolut al tuturor timpurilor. Încasările rezultate au fost donate integral unor societăţi de binefacere înfiinţate de prinţesa de Wales.
Elton John la Bucureşti
Deşi în majoritatea concertelor din actualul turneu de promovare al albumului Songs From The West Coast a cântat doar cu pian, în concertul de la Bucureşti, organizat de Art Production, Elton John a venit alături de trupa sa din S.U.A. I-am recunoscut stilul de o vitalitate extremă, farmecul irezistibil, pasiunea cu care cîntă întotdeauna şi care contribuie la excelenta lui comunicare cu publicul. Pe măsură ce s-a întunecat, atât artiştii, cât şi publicul s-au încălzit, atmosfera a devenit incendiară, sunetul bine conturat şi luminile spectaculoase slujind succesul final. Versiunile live ale hiturilor sale erau gândite pe spaţii ample, astfel încât să capteze atenţia şi entuziasmul celor prezenţi. Spre final, Elton John a oferit autografe celor adunaţi lângă scenă minute în şir, demonstrând că un show-man autentic trebuie să ştie cum să păstreze legătura cu admiratorii săi, chiar atunci când, aparent, nimic nu-l mai poate coborî de pe piedestal.
Cu siguranţă, preţuri mai moderate la bilete ar fi oferit ocazia unei categorii mai largi de public iubitoare de muzică de calitate şi nu de manele să-l vadă pe viu pe Elton John la Bucureşti. Dar problemele organizatorilor de spectacole de acest gen vor fi întotdeauna greu de apreciat din exterior. Într-un final, toţi românii îl vor putea vedea pe Elton John la Bucureşti în transmisiunea Televiziunii Române.
PS: Dacă doriţi să îi spuneţi părerile şi propunerile voastre pentru această rubrica Oltei Şerban-Pârâu, puteţi să o contactaţi la [email protected].