Orașul înflorea. Negustori ambulanți perindau tarabe prin fața caselor în care se-aciuase veselia. Eleftheria-și spălă fața cu apa rece înmiresmată cu petale de trandafiri, își împleti părul de abanos și-și prinse, cu agrafa metalică, tunica. Porni agale pe străzile șerpuitoare. Marea Cretei o primi cu nisip fierbinte și șirag de perle. Corabia lui Illias întârziase cinci luni. Când valul i-a zvârlit la picioare inelul, a știut. Se cufundă lin în albastru. La apus, tunica albă, cu agrafă metalică, se-ntorcea acasă.
Daniela G. Pătrașcu
Am intrat live să pot transmite răsăritul la ora 5.54. Am stat 4 min atât cât să văd soarele deasupra mării. Senzația că o cupă de aur m-a cuprins din cap până în picioare. Eram așa de emoționată încât nu reușeam să scot niciun cuvânt. Parcă aș fi furat răsăritul, l-aș fi ascuns în bagaje și l-aș fi dus la mine acasă. Nici măcar nu era prima dată când reușisem asta, dar azi mi s-a părut cu totul și cu totul deosebit. Simțeam cum luam tot bronzul din lume cu mine și-l transformam într-o cupă plină cu aur.
Fabiola Stoi
Știu că pe străbunicul l-au găsit în pragul iernii la marginea pădurii, hrănit de lupi și adus ca ofrandă oamenilor pentru toate prăzile de prin ogrăzile din margine. În margine stăteau și Ilie și Smaranda, cei fără de copii, așa că i-au fost mamă și tată, dăruindu-i dragostea lor și măiestria de fierar. Iar cei ce i-au urmat lui Ioan, făurari vestiți pe sate, de toate au lucrat: pentru animale, gospodării, câmpuri, războaie. Ieri însă au adus în atelier tunurile vrăjmașe, să fac din ele clopote pentru biserică.
