Mintea asta bolnavă trebuie să se vindece, mintea asta bolnavă trebuie să se vindece, mintea asta bolnavă trebuie să se vindece. Oprește-te gând, opriți-vă imagini, lăsați-mă să simt. O durere surdă, ca o tăietură începe să mă usture și devine din ce-n ce mai intensă, mai de nesuportat. Simt că nimic nu mai are niciun sens. M-am săturat de toate responsabilitățile, că trebuie să fiu mereu la îndemâna tuturor și să nu pot să fi eu însămi. Apoi Imane Khelif se urcă pe a treia treaptă a podiumului.
Rozalia Cristea
Zece mânuțe căutau într-un sertar. Nu mai este bronz ca să vopsim conuri de brad și nuci. N-o să avem brad împodobit. Nu avem bani pentru portocale, pâine și bomboane. Nu avem lemne. N-o să avem Crăciun, ziseseră copiii. La lumina lumânării, mama îi strânse în brațe, lăcrimând. Știa. Crăciunul vine oricum, colindătorii sunt la poartă, vecinii au adus sarmale și cozonac, iar bradul din curte e plin cu stele și din vârf atârnă bronzul primit de prâslea pentru cele mai frumoase visuri și se auzi Steaua sus răsare.
Alex Caragian
Răcnete simiene veneau dinspre cerul întunecat, tavan de negură funestă. Ecoul venea din toate direcțiile și înțelese că e înconjurat de pereți chiar dacă doar îi întrezărea. Fumul plutea-n jurul pașilor săi și sub înaltul, deasupra. Precum cerul și pământul. Pereții cochiliei spiralate-n care se afunda îl sufocau mișelește cu reflexe sidefii de staniu și cupru. Deși noaptea este o iluzie aici se materializa și se manifesta pentru toate simțurile. Un gust de praf metalic i se prelingea pe limbă.
