Paul Dârvariu
O cursă de maraton montan în doi, ce poate fi mai frumos? Mai ales dacă ești însoțit de Mioara, cea mai râvnită fată din departament. L-a uimit ușurința cu care i-a acceptat invitația. A schimbat lenjeria de pat, a lustruit argintăria și a dat cu mopul pe dușumele. S-a aprovizionat cu mici, vin și prezervative. Sâmbătă a avut o surpriză: Mioara a coborât din mașină, însoțită de un tip mușchiulos și tatuat. Când le-a deschis ușa dormitorului, Costel și-a spus că și o medalie de bronz la maraton e o mare realizare.
Dorin Vasile
Mai știi vara aia fierbinte. Se topeau îngerii, până și manglitorii se retrăgeau sub umbre. Dacă nu ne grăbeam fierbea molanul de împărtășanie până îngropam mortu. M-am sprijinit în lopată să-mi trag suflarea și-atunci am văzut-o. Stătea rășchirată pe o piatră la soare, ca șopârla. Da era frumoasă foc și m-am întâlnit o clipă cu sufletul ei. Atât a fost, parcă m-a strâns cineva de gât de mi-a luat glasul, mă uitam la ea ca la sfinții cu chipurile afumate pe zidul bisericii. Îmi zâmbește. Mă dai cu cremă pe spate?
Răzvan Drăgoi
Cum a fost posibil, domnule Răzvan Drăgoi, să luați medalia de aur la înot, in vreme ce chinezul Pan a luat argintul, iar David Popovici abia bronzul? A fost foarte greu. La 50 de metri, primul a întors Pan, al doilea era David, o sutime de secundă în urma lui. Nici ceilalți nu erau departe. La 100 de metri primul a întors Popovici, dar la 150, din păcate, Pan. Totuși, cum ați ajuns tocmai dumneavoastră primul la start? Păi ce, eram idiot să plec? Timpul meu a fost zero, record universal absolut.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2024, grupul are 13.320 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).