Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2024, grupul are 13.100 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Cum am ajuns aici?, Solo și Înghețată - toate textele aici.
*
Un aer de vacanță s-a simțit în majoritatea textelor, imaginația nu a fost prea des deranjată iar atunci când s-a întâmplat, nu a fost dublată de un efort stilistic pe măsură.Acestea ar fi, pe scurt, explicațiile pentru care execuțiile complete nu au fost detectate de radarul meu literar. Ceea ce nu înseamnă că nu există speranțe, categorie la care sunt mai multe nominalizări:
Speranțe:
Cum am ajuns aici?
Titela Durnea
Buchetul de liliac, atipic evenimentului, îi complimenta rochia ivory. Au râs când au realizat c-au uitat de grâu și de voal. Era atâta iubire că te-așteptai să bubuie din clipă-n clipă inimi. Soare, oameni dragi, armonie. Brusc, de sus s-a deschis robinetul și-a început să curgă timp, la început cu presiune, apoi tot mai lent. S-a oprit într-o zi de marți, la masa rece, metalică, ce se asorta cu inimile. Au semnat repede. S-au privit scurt. Liliacul din curtea notarului își scutura ultima petală. A început ploaia.
Am apreciat capacitatea de a crea atmosferă, textul tău este vizual, extrem de cinematic. Stilistic, ar fi câștigat dacă nu ar fi avut pasaje explicative de tipul "Era atâta iubire că te-așteptai să bubuie din clipă-n clipă inimi" ci descriptive. Enumerația scurtă "soare, oameni dragi, armonie" aduce mai multă forță, pe exact aceeași idee. Revenim la sfatul lui Cehov: nu-mi spune că luna strălucește, arată-mi acest lucru și lasă-mi dreptul să-mi imaginez scena. Din "la masa rece, metalică, ce se asorta cu inimile" cred că partea de final, a asortării, poate lipsi, deja e bine reprezentată schimbarea de cadru, mica peltea care urmează poate genera și confuzii referitoare la tipul de asortare. Aceeași hibă: dacă vrei inimi asortate, arată-mi-le, nu-mi spune despre ele.
Cum am ajuns aici?
Tina Dublea
Coa', nu cred. Am setat coordonatele aiurea? A făcut careva joc de bătaie cu noi? Te pomeni că ne-a ajuns și pe noi haarp-u din urmă și ne-a sărit telepatia din cap, fi-ne-ar rasa de râs. O fi de la zaibărul dacic de data trecută, că mai era un pic pe fund. Fratele meu spațial, cum să fim atât de scurtcircuitați, să nimerim tot aici, n-am zis noi, gata, ăștia îs cu retard, ne luăm oalele zburătoare și roiu' galactic d-aci, și surpriză, unde suntem, tot în Bucegi, tot în Bucegi. Bă, n-o fi de la varză?
Am râs, am apreciat stilul colocvial, imaginația și, totuși, ceva nu a funcționat. Fluctuațiile lingvistice ale naratorului au fost cele care m-au derutat și chiar scos din poveste. Nu am înțeles sensul expresiei intenționat greșite "joc de bătaie" în contextul unei discuții între persoane care comunică în același mod. N-am priceput nici variațiile de la "haarp" și "telepatie" la "oalele zburătoare". Cu mici modificări, nivelul calitativ următor este extrem de aproape.
Solo
David Brescan
Iese din apa caldă cu săruri de baie și își unge corpul perfect epilat cu cremă iar părul cu ulei. Își verifică în oglindă sprâncenele și dantura. Aplică puțin machiaj, fond de ten și ruj pe buzele țuguiate într-un pupic. Unghiile de la picioare sunt albastre, cele de la mâini, roșii. Chicotește și alege o pereche de chiloței minusculi din dantelă galbenă, doar toată lumea susține naționala zilele astea. Aprinde luminile ambientale roz. Se așază în fața laptopului și pornește camera. Solo-Man Magnificul e live.
A fost textul cel mai aproape de nivelul publicabil iar decizia de a nu-l include acolo am luat-o după ce am analizat de mai multe ori argumentele pro-contra. Bine conturat personajul, subtilă ironia tricolorului, excelent finalul, cu un nume de scenă genial, care m-a făcut să zâmbesc. Atunci, dacă toate-s perfecte, de unde reținerea? Din faptul că prezentarea, deși bine realizată, este una clișeistică. Un alt unghi ar fi generat textul perfect. Felicitări pentru multiplele plusuri, minusul este unul ușor remediabil.
Solo
Caterina Tudorache
Mărul de Aur intră intempestiv în coliba mică. Cu capul într-o parte și o scobitoare între dinți, Alba ca Varu' mormăi. Să inventeze cineva soneria, să scăpăm de merele cu tupeu. Morocănosul trânti cărțile pe masă. Full. Ceilalți 6 pitici începură să plângă. Alba urlă. Liniște. Jucăm până câștig. Mai facem unul. Mărul îi șopti la ureche că Prințul așteaptă. Alba îl luă cu scârbă de codiță si îl scoase afară. Eu nu mă mărit. Păcală ridică mâna. Te mușc eu, dacă ăla e bogat. Tre' să îmi revin. Am pierdut toți banii.
Excelentă ideea, felicitări pentru ea, am văzut extrem de ușor tot ce se petrece în cadru. Partea de final este cea în care am pierdut contactul cu textul. În primul rând, pe cine mușcă Păcală? Pe Alba, pe Măr? Și cum de apare la final un personaj extern? Era util dacă pe parcurs mai presărai două-trei astfel de personaje, dacă reieșea că este o adunare la care participă și eroi din alte zone. Pregăteai astfel finalul, nu mai părea forțat.
Solo
Bogdan Mihai Bati
Am fost miliarde, fiecare dorind să fie primul la ou. Spunând povestea, e clar că am fost primul. Ou. Picamăr. Știam ce e de făcut. Miliarde de frați și-au spart capul de ou, hoarde întregi deodată, lăsându-mă singur. Extaz. Bucurie. Singurătate. Tristețe. Mi-am luat viața în serios și am început să cresc. Alună. Nuca. Măr. Pepene. Tot mai mare, până am simțit că mi-a venit sfârșitul. Lumină albă. Am încercat să m-ascund. Mâini mai mari ca ale mele m-au prins să mă scoată. Nuuu, aud o voce. S-a întors cu curul.
Pasajele enumerative sunt cele care dau un ritm bun, excelentă ideea că "i-a venit sfârșitul", superb finalul. Sunt însă pasaje în plus, de tipul "spunând povestea, e clar că am fost primul" sau "hoarde întregi deodată". Am apreciat zonele în care este descrisă succint experiența personală - "Extaz. Bucurie. Singurătate. Tristețe. Mi-am luat viața în serios și am început să cresc. Alună. Nuca. Măr. Pepene", mai puțin cele clișeistice.
Înghețată
Ana-Maria Butuza
Într-o zi călduroasă, cofetarul Marek și-a adus lada pe o alee în parc, dar, când a deschis-o, a descoperit că toate înghețatele se transformaseră în păsări colorate. Le-a privit cum zburau deasupra capetelor copiilor, care râdeau și aplaudau. Un bunic a cerut o înghețată de vanilie, iar Marek i-a dat un ceas. Timpul e dulce și se topește, i-a spus. Bătrânul a luat ceasul și a dispărut tăcut printre nori. Când Marek a rămas singur, cu lada goală, și-a numărat poveștile adunate, idei de arome noi, pentru o altă zi.
Foarte bună ideea, felicitări pentru ea, execuția mi-a generat însă momente de confuzii. De la cine a adunat Marek poveștile, că nu povestește nimeni, copiii doar au râs și aplaudat? De ce / de unde i-a dat bunicului ceasul? De ce a dispărut bunicul, nu însoțea niciun nepoțel, ce-a făcut cu el sau cu ei? Cred că principala problemă este că nu ai sintetizat pentru tine povestea într-o frază pe care să o dezvolți, ulterior. Dacă ar fi limpede pentru autor "despre ce este vorba în povestire", sunt șanse mari să devină limpede și pentru cititor.
Până data viitoare, spor în toate, inclusiv la povestit!