Vecini nu am mulți. Ar fi Neil ăsta, care tot țopăie în pași mici. Și câteva steaguri fâlfâinde. E liniște, măcar nu bate nimeni în țeavă. Poștașul cu pensia vine o dată la 29.5 zile și se tot plânge că drumul e cam sinuos. Cred și eu, e trafic de meteoriți. Dronopizza întârzie mereu și ajunge rece, ca spațiul. N-am chef să aștept o eră, așa că de multe ori mă rezum la laptele care se vinde doar praf. Internet am doar când trece Mir-ul. Din fericire, nu am probleme cu țânțarii. Și nici nu trebuie să tund gazonul.
Laurențiu Udroiu
Au trecut deja 97 de ani de când am părăsit planeta împreună cu ceilalți pentru experimentul Lv5, încercând să facem o lume mai bună aici, să nu repetăm greșelile de pe Terra. Timpul trece mai greu decât pe planetele mari. Fiul cel mare, care o plecat pe Jupiter, a lăsat deja în urma sa 7 generații, în timp ce fata noastră cea mică e în continuare la grădiniță pe Pluto. Am uitat, trebuie să fug, că astăzi avem alegeri pentru șeful de colonie și am primit o pungă de rocă verde să votez cu Marcel.
Răzvan Drăgoi
Când eram mic, luam toate bolile, ba răceală de la grădiniță, ba dividende de la copiii de pe stradă, ba stoicism de la un câine semiturbat care m-a mușcat de psihic. M-au mutat pe lună, ca să fiu ferit de bolile care se iau din aer. Pe lună era trist, petreceri fără atmosferă, vid în cap, viața sexuală flască, cu excepția câte unei nave mai nurlii, altceva n-aveai ce să. Extraterestre erau, dar mici, verzi, triste, cu vocabular strâmt și libidoul la pământ. Metafizic, nasol. Fizic, vreau acasă.
