21.09.2024
Fabiola Stoi
Când eram mic, am întrebat-o pe bunica unde sunt toți. Vorbea cu ei mereu, iar ei zâmbeau din poze. Bunicul, mama, tata, unchi neștiuți, toți acolo, într-o galerie a absenților mereu prezenți. Abia când surâsul ei s-a așezat lângă al bunicului, am aflat unde sunt. Se odihnesc pe lună și noaptea stau de vorbă între ei în camera asta mică până dimineața, când toate poveștile se destramă în fire de lumină și aduc ziua. Curând voi pleca și eu, puiule. Dar știi că sunt mereu în zâmbetul de pe perete și în lumina lunii.

Traian Toduț
Odată cu luna martie a venit și primăvara. A înflorit imediat speranța în mine și am dus-o așa în ploiosul avril. Dar timpul a trecut repede și tu erai încă-n iarnă. Apoi, în mai, mi-am zis că sigur dragostea te va atinge și îmi vei spune mai stai mai stai. Sau poate în iunie se va coace iubirea, doar e începutul verii. Sigur în iulie când dogoarea de neevitat va aduce rodul mult dorit. Dar iată că e august și n-ai venit. Frunzele cad deja, răcoarea mă cuprinde și mă gândesc la lunile de iarnă.

Mirela A. Nica
Azi l-am văzut pe Micul Prinț. Era în trecere cu asteroidul lui, B 612. I-am făcut semn să oprească și l-am invitat la un ceai de baobab. De când nu l-am mai văzut, i-a albit complet părul. Anii lumină pe care îi ducea în spinare îl făceau să pară și mai mic. Mi-a fost teamă să-l întreb ce mai face floarea lui, așa că i-am dăruit un portret pe care i-l făcusem mai demult. Mi-a spus apoi că e un desen profetic și că el și soția lui s-ar bucura să-i însoțesc într-una din zile la un maraton de apusuri.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2024, grupul are 13.320 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus