Sunt aici de zece ani și toți oamenii mă știu ca Omul din Lună. Am plecat definitiv de pe Pământ, după ce soția m-a înșelat cu un geolog. Am jurat să plec cât mai departe și am ales să vin să explorez Luna. Nu există alte ființe, sunt singur cuc și abia aștept să vină echipajul care mă aprovizionează. Am reușit să construiesc o bază cu toate utilitățile și de asta îmi e ușor. După 8 ore de muncă, scriu la jurnal sau citesc, ceea ce făceam și pe Pământ, dar aici nu afectează pe nimeni.
Alex Caragian
Mă trezesc cu noaptea în cap și plec la măturat. Am praf pe haine cât e ziua de lungă. Și e. Se zvântă inelele de siliciu la periheliu în fiecare dintre cele treisprezece dimineți câte are ziua. Am ochelari prin care privesc răsăriturile succesive ale celor trei sori. Mă scutur de praful de stele pe care-l ridic cu mătura mea cosmică, de peptide, de acizi ribonucleici ce vor hoinări până pe cine știe ce planetă albastră unde vor încolți viață. Când ajung seara acasă desfac o bere lactee și urlu.
Radu Gramatovici
De fapt, de pe-o lună pe alta. Mi-e dor să mă așez undeva? Da, dar îmi trece repede. Oare câți oameni își permit să-și schimbe locuința lunar? Sau chiar mai des, ca deunăzi. La început părea o alegere bună: spațiu generos, vecini primitori. După două zile au început să mă evite. În a treia, am ieșit după țigări și mi-am găsit lucrurile în stradă. M-am mirat pentru că nu cerusem o curățenie generală. Apoi am văzut ochii care mă urmăreau de după perdea; ochii binecunoscuți, de: împuțitule, ia-ți zdrențele și dispari.
