Arthur Ianoși
acum. Așa ar începe scrisoarea lui. Dacă mi-ar scrie. Ultima oară, când ne-am văzut, mi-a zis că vrea să meargă pe fundul lacului. Ca să-și dea seama cum ar fi să mergi pe Lună. Își făcuse un costum de cosmofandru. Așa l-am numit. Telefonul îl băgase într-o pungă. Pentru poze. Am râs mult în după amiaza aia. Era prietenul meu cel mai bun. Am plecat cu ai mei la țară. Două zile. Când m-am întors, ai lui erau în lacrimi. Vecinii au zis că Mihai sărise în lac. L-au căutat cu scafandri. Nu l-au găsit. Eu știu unde e.
Dan Banu
Cât de mult, întreba ea chicotind, deși știa răspunsul. Până la Lună și înapoi, confirma el serios. Ea făcea doi-trei pași să-l stârnească, el făcea apoi restul. Într-o noapte o furtună a dărâmat podul spre Lună, iar el nu s-a mai putut întoarce. Îi trimitea însă vederi cu oi și cu flori ținute în vaze răsturnate și cu inimi desenate în nisipul pe care nu îl șterge niciun val, în timp ce ea privea în ferești cum Lunii îi cresc plete blonde și ochi albaștri ca marea și gură ca cel mai aprig apus.
Daniel Popa
Sunt actor, dar mă tratez. Simțeam că e o problemă de vreme ce îmi place să fiu privit atunci când sufăr, când glumesc sau când iubesc. Când i-am zis terapeutului că mi-ar plăcea să se uite tot pământul la mine atunci când joc, mi-a spus că soluția ar fi una singură. Zis și făcut. Acum dau spectacole în fiecare noapte pentru 8 miliarde de oameni. Problema e că trebuie să joc foarte gros. Mai ceva ca la teatru. Să se vadă până la voi. Acum ziua-s singur, noaptea-s trist. Sunt actor, dar mă ratez.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2024, grupul are 13.320 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).