Prind frecvențe din spațiu, așa am învățat multe idioame și vă scriu, chiar dacă locuiesc pe Lună. Să știți că nu ne-a vizitat nimeni. A fost amuzant montajul cu Neil, pentru că noi nu țopăim și nu prea avem nici munți, poate dealuri și multe cratere. Ne ducem viața liniștiți. Sunt multe asemănări între noi și specia umană, doar că noi nu mințim. Avem suflet și membre, dar le folosim pe toate pentru îmbrățișat absolut și scris. Ne inspiră planeta voastră dar nu ne aventurăm dincolo de imaginație, deci vă așteptăm.
Elena Fermuș
O aud pe doamna ca prin vis. Gata, copii, strângem tot și ne-ntoarcem acasă, excursia s-a isprăvit. Nu mai știu câți ani s-au dus de-atunci. Copilă-ntre stele. M-am ascuns și nu am strâns nimic, n-am mai plecat de-aici. Am rămas să mă crească Luna, să fiu în slujba ei, și-n zi de lucru, și în sărbătoare. O șterg de praf și-o dichisesc până se face nouă, apoi îi spun povești de pe Pământ. Nu multe, pe-ălea de le-am auzit și eu. A fost odată o mămică ce și-a uitat fetița la poarta unui orfelinat. Luna tresare.
Monica Ciurea
La fereastră, un colț albicios de paloare se scurse prin gratii peste pervaz către pat. Ca un arc, zvâcni în capul oaselor. Fetița de odinioară strânse tare la piept capul spart al păpușii. Un galben spălăcit picurase din sudoarea unsuroasă a matahalei. Parchetul gemu, picioarele se-ncleștară, degetele apucară grilajul. Îi simțise suflul puturos. Icnetul. Înfipse brusc privirea în himenul lunii. Se scutură. Un urlet târziu sfâșie etajul de la psihiatrie. În patul siluirii mai găsiră băltind un rest de pată gălbuie.
