De mică, Luna se credea Luna. În fiecare noapte, când cerul devenea întunecat, pielea ei strălucea cu o lumină argintie, ca și cum ar fi reflectat razele unui astru. Oamenii din sat o priveau cu teamă, dar pentru ea era o revelație. Se simțea atrasă de cer, iar visele ei o purtau printre stele. În inima nopții, vântul îi povestea secretele cosmosului, iar ea, convinsă că este Luna întrupată, veghea pe furiș asupra lumii, încercând să arate calea cea bună celor pierduți în întuneric. Așa a ajuns la nebuni.
Răzvan Dițescu
Când m-a părăsit, Pământul a devenit un loc prea mic pentru amândoi. Am emigrat pe Lună, m-am angajat, am un loc al meu acum. Marea Serenității e noua mea casă. Salariul nu-i mare, dar mă descurc. Lumea-i mai relaxată aici. Greutățile-s de șase ori mai mici, am timp și pentru mine iar Marea Liniștii-i la două stații depărtare. Sunt bine, sper că și voi. Să știți că mi-am făcut un obicei. Din când în când, ies seara pe terasă și admir răsăritul Pământului. Mi-e dor de șase ori mai puțin.
Paul Dârvariu
Așa a hotărât doamna cu ochelari: o lună la tati și alta la mami. La tati îmi place că mă duce la meciuri și la pescuit, da' nu-mi place că tanti Laura mă ceartă când intru încălțat în sufragerie. Nu-mi place nici când îi dă ciocolată pe ascuns lui fiu-său. Noroc că Sorinel e băiat bun și o împarte cu mine. La mami îmi place că mă duce la mol și îmi cumpără tot ce-mi doresc, da' nu-mi place când vine nenea Răzvan și se încuie amândoi în dormitor. Cred că o chinuie rău pe mami, că o aud cum geme și spune oh, Doamne.
