Nu am auzit-o. Ce e drept, n-a fost un strigăt propriu-zis, dar ar fi trebuit să văd totul în ochii ei, în gesturi, în tonul vocii. Am fost prea ocupat cu vindecarea mea și nu mi-am dat seama că am mutat suferința pe un alt corp. Au trecut 30 de ani, mi-am refăcut viața, am copii și nepoți, dar tot nu m-am putut ierta. Azi ar fi fost ziua ei și toți din familie știu asta și mă vor lăsa să merg la cimitir cu un buchet de trandafiri, iar apoi mă vor suporta când voi veni acasă rupt de beat.
Lucian Pătru
Castorul Știrb, aici Euglena Albastră. Probleme aterizare pe planeta Moebius 4Q7. Sistemul de docare avariat. Echipajul NeQui4 plecat în expediție. Întors pușcat în freză. Ciumă muflonică. Rezervele de jumări, gogonele, rubarbă și piatră Ponce intacte. Iluminare punte față cu opaițele Vipia2. Sala motoarelor 80% din manivele ruginite. Buteliile de zaibăr în coconurile de criogenare. Pilotul automat concediu creștere anaconda. Turbinele prelucrare uraniu greva foamei. Icoană Boca plânge. SOS. Trimiteți de urgență un
Ana-Maria Butuza
Maciek, un botanist renumit, mic de statură și cu părul zburlit, studia în grădină cu un ou de struț pe cap, într-un dialog febril cu urechile-i clăpăuge: nu mai am pic de vlagă, mi s-au topit toate resursele, le spuse la un moment dat. Imediat, un S.O.S. plecă către creier, unde locuiau șapte pitici. Cel verde, Clorofilă, bătu gongul, anunțând ora mesei. Maciek își aminti de sandvișul cu ochi de broască și maioneză de păpădii. Îl scoase salivând, însă planta Dionea fu mai rapidă. Scuipă pantofii și coaja pălăriei.
