Rip dormea pe burtă de două zile. Trezește-te, i-a repetat soția la ureche. L-a zgâlțâit, l-a întors când pe o parte, când pe alta. Au mai trecut trei zile. Rip sforăia neîntrerupt, cu poftă. Ea a sunat la Salvare. Medicul a zis că o fi fost extenuat și că recuperează. Familia a chemat preotul. Nu l-a trezit nici Cuvântul Domnului. Viața a mers mai departe. Rip Van Winkle a făcut ochi în dimineața zilei de 3 aprilie 2044. A pus mâna pe telecomandă, a nimerit un canal de știri și a făcut infarct.
Dan Banu
Xi furase inima prințesei He. Fără procesor aceasta căzuse într-o letargie grea, ca un Ferrari într-un cimitir de mașini. Ka, tatăl prințesei, făgădui jumătate de regat și cordonul ei de alimentare celui ce-i va găsi inima. Degeaba au scotocit vitejii de metal Universul și i-au scuturat cutele înnegrite de vreme, căci procesorul era de negăsit. Taman când Regele se împăcase cu gândul și păianjenii prinseră a crește pe carcasa prințesei, Mo se ivi cu un procesor identic de la Târgul de Vechituri.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
O rază debilă se așază pe față. Clipești. Îți amintești. Gheara din grumaz. Dură. Fără scăpare. O respirație. Nu aer. O răsuflare. Nu aer. Nu ies cuvinte. Teamă. Spaimă. Sufocare. Picuri de sudoare. Nu aer. Broboane. Reci. Mușchi crispați. Nici o durere. Simți. Știi. Ajungi să știi. Ridici capul. Cer. Nor. Alb. Nu aer. Nu te vezi. Te auzi. O pasăre deasupra. Un fluture pe lângă. Vânt. Urci mâinile la gât. Fără aer. Le lași în jos resemnate. Te izbești de pământ. O rază poposește pe frunte. Ca o linie roșie. Încă una.
