Nu, nu, nu te opri, nu acuma, ce naiba? Încercă să-l reanimeze, dar fără succes. Se pierduse de tot. Nada de nada. Simțea cum se duc valurile de căldură în care se scăldase cu o clipă mai înainte. Îi venea să urle de ciudă. Trecu la o abordare manuală ca să mai salveze ceva, dar renunță repede. Era stoarsă. Muncise ca nebuna toată ziua și pe drum nu se gândise decât la baia caldă și la relaxarea de după. Dezamăgirea fusese mare. Îl privi cu dispreț. De ce te mai țin dacă nu ești în stare de nimic? Life sucks, baby.
Monica Aldea
Nu era vară în care Iazul rău să nu-și ia tainul de suflete. Urletele disperate ale femeii frângeau ecouri în cer. Oamenii se adunară la mal fără zăbavă, cu căngi, cârlige ori cu mâinile goale împreunate a rugă. Un flăcău voinic țâșni deodată în apă. Nevăzut o vreme, apăru după lăstăriș cu fetița în viață. Pe mal, bucuria mamei și a sătenilor făcu uitat gestul salvatorului. Peste două zile, lacul blestemat aduse la mal trupul flăcăului. Pesemne sleise de puteri. Duhul apelor s-o liniști un timp.
Mihaela Scânteie
Bună, sunt Ina și mă aflu într-un portbagaj. Cred că e o mașină mare. Eram în fața clubului Times când am fost răpită. Nu știu cine a făcut-o. Primești acest mesaj pentru că sigur ni s-au intersectat viețile la un moment dat. Numărul tău de telefon se află salvat în agenda mea. Am fost lovită, cred că mi-am pierdut cunoștința, m-am trezit acum. Habar n-am de cât timp sunt aici. Cred că mergem pe un drum cu serpentine. Oare spre Predeal? Te rog, anunță Poliția și pe mama. Stă tot în blocul ăla din Steagu. Mulțumesc.
