Așa zice mesajul de pe laptop-ul meu. Adică dacă nu mă grăbesc, laptop-ul o să moară. Cum a murit tata, la centrul de recuperare. L-a lăsat bateria. Mai întâi creierul, apoi plămânii, apoi inima. Indiferent de boală, toți murim de inimă, a zis asistenta. L-am ținut de mână pe tata când a zis: Măi copii, eu mor. L-am iubit adesea, l-am și urât de câteva ori. A fost un om rece în tinerețe și neașteptat de cald către sfârșit. Până la urmă s-a rugat la Dumnezeu să-l ierte. Și l-a iertat.
Roxana Catana Tarhon
Cărăbuși amestecați cu nămol, presărați cu spray. Ăsta e gustul pe care-l simt în gură. Ce zi o fi azi? Am început să bem vineri și parcă la un moment dat Mihai a zis că se duce acasă că a doua zi e luni și merge la muncă. Da' noi am continuat. Mamă, ce bine-ar prinde acu' o ciorbă acră. Cu mult oțet. Sau borș. Sau zer. Orice, numa' acru să fie. Se strecură în balcon printre sticle, pungi goale de chipsuri și pene din fostele lui perne. Urletul care se auzi de-acolo zgudui garsoniera: Care mi-ai mâncat murăturile?
Titela Durnea
Ai încredere în mine, Lara. Îi privi mâinile puternice, cu falange ce stăteau să străbată pielea arămie. Focu-i desena umbre pe chip, alungând demonii. Emana liniște. Curând începu să bată la tobe. Lara se ridică, unduindu-și trupul pe ritmul tribal. Dansă ore-n șir, îmbrăcată-n noaptea ce înfuleca din aer precum înfuleca otrava din trupul ei. Am doar 27 de ani. De ce eu?, strigă cu toată deznădejdea. Spre dimineața adormi. Ayan îi șopti, deasupra jarului. Nimic nu se pierde, draga mea. Suntem suflete reciclabile.
