Pana catastrofală de curent ne-a schimbat viața. Pe rând, device-urile cereau să fie reîncărcate. Fără ventilație, stăteam cu ușile și ferestrele deschise. Jafurile se înmulțiră. Poliția patrula pe biciclete. Nimeni nu mai mergea la slujbă, ultimele mesaje îndemnau la calm și să rămânem în case. Peste oraș s-a lăsat o liniște de mormânt și a început să miroasă. Frigiderele erau moarte. Orașul puțea. Apoi, am auzit vocea. Cărți, luați cărți. Triciclul bătrânei remorca căruciorul cu o tablă Citește și dă mai departe.
Arthur Ianoși
O mie de cărți, aranjate pe cei patru pereți, rafturi solide de sus până jos, o veioză, o saltea, o țeavă pe post de pisoar care traversa zidul dinspre răsărit, un telefon aproape descărcat și-o ușă de fier cu vizetă pe unde-i strecurau mâncarea. Era temnița din care-i promiseseră c-o să-l scoată după ce o să termine tot de citit. Sună-ne când ești gata. Cartea cu coperțile groase trebuie citită ultima, așa-i ziseseră. Nouă sute douăzeci de zile. Marile Speranțe. Ultima carte. Ultima pagină. Niciun încărcător.
Nicolae Popescu
Hai să vorbim un pic, Stelică. Uite, spăl, calc, fac sarmale și chiftele când vrei tu, fac curățenie în casă și în curte. În ultima vreme însă văd că ai și pretenția asta, cu sexul. Mi se pare prea mult. Nu mai pot, nu mai am energie și pentru asta. Plus că îmi ceri lucruri pe care nu le am în program, sunt trecute la perversiuni, din ce am cercetat. Ce sunt eu, robot? Chiar asta ești, spune Stelică. O scoate din priză, apasă butonul Autocasare și comandă repede o variantă nouă, care are și opțiunea Tot Tacâmul.
