Din găleata de tablă mototolită, scoate guvizi înșirați pe ață, ia banii tăcut, și se pierde iar, într-un soi de catatonie, ce-o scutură anevoie, când simte alt client proțăpit alături. Mă atrage straniu tânărul pescar de-o frumusețe aspră, lung, uscățiv, cu mușchi subțiri, bine conturați, ridat amarnic și cu ochi de apă afundă. Reacționează la o singură întrebare, cum e marea azi, Sergiu? Te privește adânc, zâmbește alb, intens, și-ți zice larg, de-ar seca odată bunul Dumnezeu curva asta de apă rea, aș fi om și eu.
Ana-Maria Butuza
Neptun, cu mustăți de alge și coroană de corali, cerea mării să înghită orașul Heracleion, dorindu-și un palat adevărat. Totuși, marea rămânea nehotărâtă. Totul s-a schimbat când un pește ciocan nebun a lovit tavanul de apă, tulburând liniștea adâncurilor. Furioasă, marea și-a înălțat valurile, inundând uscatul: peștii au invadat templele, delfinii au aranjat bibliotecile, iar caracatițele au deschis cafenele. De atunci, regele agită mereu apele căutând o regină pe țărm. Negăsind-o, ia suflete tribut.
Elena Fermuș
Când pleacă toți, vine ea, mereu îmbrăcată în alb. Aleargă de-a lungul mării ca o mireasă orfană și roagă ploaia să-i picure sufletul uscat de dor. Se prăbușește peste scoicile moarte și-și desenează povestea cu fire firave de nisip: balonul roșu luat de valuri, ea înaintând după el, mami și tati răpiți de curenți, în încercarea de-a o salva, și-n sfârșit, zeul cu chip de om, ce-a scos-o din apă în ultima clipă. Apoi face din inimă harpă și cântă cu noaptea. De-ar veni zeul s-o mai salveze o dată. Acum de pe uscat.
