Nu mi-a fost greu să-mi hrănesc mintea cu clieşee înainte de a ajunge în "cel mai romantic oraş" din lume. (Clişee pe care am căutat să le demontez apoi, şi-am sfîrşit prin a mi le îneca, pe malurile Senei, în minte.) Acum aş spune, parafrazînd un autor spaniol, în singurul oraş fără sfîrşit al Europei: am văzut Parisul într-o permanentă goană, efervescentă, nerăbdătoare, dar suficient de matură încît să rămîn locului atunci cînd n-ar fi trebuit să văd nimic altceva decît ceea ce aveam dinaintea ochilor.
O călătorie în aşteptare, asta înseamnă Parisul, o suspendare - făcînd în ciudă regulilor şi timpului (pentru că tot i-am văzut în culoare şi pînză pe suprarealişti) - în căutarea următorului metrou, peisaj, colţ de clădire, trecător; aici lucrurile se petrec în acelaşi timp. Poeţii se desprind de pe cărămizi şi-ţi gîjîie versuri la ureche şi toate au, pe lîngă o încărcătură culturală de secole - aproape ireală, indecenţa de a-şi afişa farmecul în plină stradă. Ca nişte femei uşoare frumoase, care-şi ademenesc clienţii cu aceeaşi replică, mereu intonată altfel. De aceea, impresionist e (anti)jurnalul meu, emoţional, imprevizibil, "neruşinat" şi egoist.
Intimitatea (toată durata şederii, 31 iunie - 6 iulie 2007)
În Paris, orice ai face, eşti singur. Şi tare mi-e că asta nu ţi se mai poate întîmpla nicăieri prin lume. Îmi pare că oraşul e personificat, îţi face, pe nesimţite şi numai ţie loc înăuntru. N-aţi remarcat, livresc, dacă nu empiric, că Parisul împrumută angoasele, melancoliile, exaltările, toanele, în fine, chipul şi asemănarea celui care, fie şi vremelnic, "îl locuieşte"? Că cea mai puternică senzaţie de intimitate se găseşte în mijlocul unui bulevard aglomerat ca Saint-Germain (nu şi Champs Elysées, acolo "se găsesc" doar platani, aristocraţi, turişti, terase şi magazinele scumpe)? Că, ajuns pentru prima oară (a doua oară, a treia oară ş.a.m.d) nu-ţi vine să faci nimic altceva decît să contempli tot ce poţi cuprinde cu ochii? Că te-ai aşeza la capătul unui pod cu vedere spre Sena, şi-ai rămîne acolo, fără să simţi că lumea trece pe lîngă tine?
Această intimitate paradoxală, resimţită adînc şi fără urmă de tristeţe (în fond, singurătatea nu echivalează întotdeauna cu durerea) e locul pe care l-am iubit cel mai mult din Paris. Şi din mine. În semn de discreţie, am refuzat să fac prea multe poze, spunîndu-mi că să ajung acolo e, a fost şi va fi suficient. (Refuz să descriu locurile pe care le-am văzut; pentru amatori, există vederile, pentru ceilalţi, oraşul în sine).
Timpul (care a trecut, cum îi stă în fire, prea repede)
Şi totuşi, face cam ce vrei tu, cu condiţia să ştii că la 1 (noaptea) a trecut vremea metrourilor. N-am prins nici o dimineaţă-devreme, de la etajul şase al unui bloc situat în arondismentul 10, ci numai nopţi tîrzii cu poveşti şi poftă de supă caldă. La Musée d'Orsay a trecut, ca în gară, contra cronometru, şi leneş-leneş la cozile de la intrare. Timpul a ocolit puzderia de turişti, a descoperit naturaliştii şi-un Fram-Ursul-Polar (denumirea îmi aparţine) expus pe fostul peron şi tot el a strîmbat din nas la distanţele înghesuite dintre tablouri. Apoi, i-a părut rău că s-a pierdut. Ar fi fost suficient să respire doar la Centre Pompidou. (Şi da, abia atunci i-am dat dreptate lui E.S., care îmi spusese ceva prea delicios de compromiţător pentru a fi reprodus aici despre d'Orsay în comparaţie cu Pompidou).
Poezia (1 iulie 2007)
Pont des Arts. "Bukowski is alive". Fără detalii, vezi doar foto. Şi citatul: "Acum sînt iarăşi în aşteptare(...) / şi ciulesc urechea/ la paşii de pe hol. / spre că moartea conţine mai puţin de atît." (Charles Bukowski, Dragostea e un cîine venit din iad: 61 de poeme erotice, în traducerea lui Dan Sociu, cu ilustraţii de Gorzo, Editura Polirom, 2007).
Oana (1, 3, 5, 6 iulie 2007)
E româncă, plecată prin Erasmus, are un cîine "adoptat" pe nume Trésor şi se pregăteşte de Sorbona. Am fost împreună la Père Lachaise ca să-l vedem pe Jim. Pentru că - şi asta mi s-a părut o formă seducătoare de "impertinenţă" (datorată afirmaţiei, dar şi nonşalanţei cu care a spus-o, într-o engleză clară, pe o terasă din buricul Parisului) - her music culture "goes as far". Pînă să ajungem la cimitir, obişnuiam să etichetez cartierele haotic, spunînd "da, şi aici e de locuit". Père Lachaise, am zis, e şi el "de locuit".
Kostea. Cafenele. Librăriile (aproape tot timpul şi toate la un loc)
La Café de Flore a existenţialiştilor am discutat cu Kostea despre cărţi. "Dacă nu ştii să citeşti poezie, degeaba citeşti literatură", aşa a-nceput (el) şi-apoi, furată de spiritul locului şi-al lui Kostea (eu), m-am plîns că nu ştiu "teorie". Şi, ca nişte copii tîrzii, bucuroşi că au "descoperit", în sfîrşit, o decizie, ne-am repezit într-o librărie. Barthes & Compagnon, cu ei am ieşit, " Barthes mai e cum mai e - spune (şi ştie) el, "dar cu Compagnon nu prea-ţi merge. Peste cîteva luni dăm test de verificare." Mi-a arătat toate librăriile bune din Paris (asta în cazul în care ar putea exista şi librării "rele", rămîne de văzut). La Shakespeare & Co n-am atins pisica neagră şi purtătoare misterioasă de noroc, de teamă să n-o trezim. Dormea pe patul cu o cuvertură de mătase, sub un raft ticsit de cărţi vechi, unde dorm şi unii dintre tinerii care lucrează - fără salariu, doar cu preţul unui "adăpost", dar ce adăpost! - acolo.
Pompidou (5 iulie 2007)
Artă modernă şi contemporană. Clădire-interfaţă (îndelung comentată), înăuntru lucruri / obiecte / artă de tăiat respiraţia: două franţuzoaice pe val, Anette Messager (care a reprezentat Franţa la Bienala de la Veneţia) şi Sophie Calle (care va reprezenta Franţa la Bienală, în toamnă) şi restul, pe care îi cam ştiţi de prin albumele de artă (în sfîrşit!, nu numai "de la televizor") şi-i mai puteţi vedea expuşi, cu densitatea asta pe metru pătrat, doar la MoMa din NY. Plăcere personală supremă: să-l am în faţă pe Chagall (+ să recunosc cîteva dintre fotografiile lui Diane Arbus).
Cu o zi înainte de a ajunge la Centre Pompidou, un articol din "Le Monde" anunţa că doamna Claudea murise...
Mulţumiri
Lui Kostea (mai multe despre aici), care m-a "tratat" cu toate cele 5 sortimente de fructe exotice, asiatice posibile şi cu cea mai bună shaorma din arondismentul 10. Mi-a fost terapeut, gazdă, călăuză şi voce, ceea ce, deşi poate părea banal, în cazul lui, nu e.
Părinţilor mei, care n-au strîns niciodată bani de-o maşină, pentru că, îmi explicau - eram mică şi pe-atunci nu vedeam mai departe de trotuarul blocului -, există locuri de văzut. În lume.
Sponsorului E.S., de la care aş vrea să învăţ cum să scriu. De fapt, fie, ştiu că scrisul "nu se învaţă", însă de s-ar putea învăţa... (aş vrea de la el să-nvăţ a scrie).
Dacă aţi fost la Paris şi l-aţi trăit altfel, mă aşteptam.
Parisul nu e romantic. E orice altceva. Şi, mai ales, subiectiv.
Adrese:
Librării:
Shakespeare & Co, 37 Rue de la Bücherie, http://www.shakespeareco.org/
Librairie de Paris, 7, 9, 11, Place de Clichy, http://www.librairie-de-paris.fr/
WHSmith, 248, Rue de Rivoli, Paris M° Concorde, http://www.whsmith.fr/
Librairie Compaigne, 58, Rue des Écoles, http://www.librarie-compagnie.fr/
Locuri:
Café de Flore, 172 Boulevard Saint-Germain, St. Germain des Prés
Musée d'Orsay, 62, Rue du Lille, http://www.musee-orsay.fr/
Centre Pompidou, Place Georges Pompidou, http://www.centrepompidou.fr/