Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dor de Vamă, la cort


Raluca Vasile

07.08.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La cort! Nu la cupă şi nici la pepene galben... - prima variantă nu-mi inspiră nimic, iar cea de-a doua nu-mi surâde.

Nici ideea de cort nu-mi place foarte tare, ba chiar aş putea să spun că nu-mi place deloc. Dar, atunci, a fost frumos. A fost frumos pentru că... nu ştiu de ce, a fost pur şi simplu şi asta a făcut situaţia şi mai frumoasă. Iubesc cu abnegaţie gâlma aia de pământ care mi-a lăsat vânătăi. Iubesc cu putere frigul ăla, care se lăsa noaptea şi care te facea să plângi la propriu... Şi asta a fost frumos, pentru că niciodată n-am plâns de frig - am tremurat, mi-au clănţănit dinţii, dar absolut niciodată nu mi-au explodat lacrimile de frig.

Urăsc duşurile cu apă rece, le detest, dar atunci au avut ceva special. E frumos să faci duş cu apă rece, acolo, şi să bată vântul. E ca şi cum de fiecare dată când faci duş, ai emoţii, şi nu-ţi poţi stăpâni furnicile care te cuceresc pe de-a-ntregul... iar graba cu care te chinuiai să termini duşul dădea impresia că săvârşeşti ceva interzis.

Frumoase sunt de asemena "ciorile", "ciorile perverse", "patinatele" şi "vanilatele". În mod normal clătitele nu sunt "moartea mea" - de fapt dacă stau bine să mă gândesc nici nu mănânc clătite altcândva şi în altă parte decât în Vamă. În Vamă, însă, nu-i nimic mai frumos decât o patinată cu ciocolată, miere şi nucă... Stau şi mă întreb, cui dracu' i-a venit ideea să facă o clătită atât, dar atât de dulce, pe care dacă o mănânci îţi provoacă greaţă în mod instantaneu. Dar acolo, nu-i nimic mai frumos decât să te spoieşti de ciocolată la malul mării.

Frumos e atunci când te trezeşti dimineaţa, după ce în prealabil te-ai foit toată noaptea, ca să eviţi gâlma şi ai aşteptat cu emoţie momentul în care răsare soarele, ca să-ţi lepezi rând pe rând toate ţoalele cu care te-ai înfofolit cu o seară înainte.

E frumos rău să te trezeşti, aşa semi-supărat, cu buzele umflate... E şi mai frumos dacă te trezeşti în braţele cuiva - am descoperit, nu de mult, că îmi place la nebunie faţa de dimineaţă a bărbaţilor.

Ai un sentiment special atunci când te ghemuieşti lângă un om cu care nu împarţi prea multe, sau ca să zic altfel, un om cu care n-ai nici o gară şi nici nu plănuieşti să construieşti vreuna. Practic nu te uneşte nimic cu el, şi totuşi împărţiţi acelaşi sac de dormit. E frumos rău să dormi cu bărbaţi, să dormi şi atât, ba nu, să dormi şi să ţină de cald...

De asemenea, e frumoasă o sticlă de vin roşu, demi-sec, la un concert Şuie - pentru că sunetul ajunge din difuzoare pâna-n sânge şi inima ta moare atunci când sunetul dispare.

Am impresia că viteza ardelenească a fost inventată doar ca să mă scoată pe mine din minţi... Dar acolo, şi atunci a fost atât de frumoasă... Îmi plac ardelenii aştia, spartanii noştrii... - noi, fetele, eram femeile spartance, care în mod evident nu aveau altceva de facut în afară de a face pui vii şi ai hrăni cu lapte... da' au fost "nice". E frumos că pe lumea asta, mai există şi oameni cu atâta chef de viaţă - la viteză ardelenească ce-i drept, "da' ce să-i şi faci?"...


*
Mi-e dor de Vamă!!!

Timpul de Vamă e ceva special... e un timp lung care lasă timp pentru orice. Sunt fericito-tristă când mă gândesc la Vamă şi la timpul ei. E nasol că porneşte galopant în momentul în care părăseşti Vama - moment tragic, e ca şi cum ai fi obligat să te duci la război să-ţi laşi femeia, pe care o adori, acasă.

E frumoasă senzaţia că ai timp pentru orice şi tristă aceea că n-ai timp pentru nimic când te întorci acasă. E cutremurător sentimentul că timpul se scurge încet doar pentru că eşti tu în Vamă. E tulburător să vezi cum, pentru câteva zile, timpul îţi dă timp.


*
În timp ce secundele se duc cu greu, ai timp să observi oamenii fascinaţi, aceia care sunt capabili să-ţi spună printr-o simplă privire tot ceea ce alţii n-au fost în stare să-ţi spună printr-o mie de cuvinte. Fascinantul e acel ceva care te arde într-o combustie rapidă, şi asta înseamnă pentru mine sublim.

Intrebarea care mă chinuie de ceva vreme este: ce-i trebuie unui om ca să mi se pară fascinant?-trebuie precizat că pentru mine fascinantul e undeva foarte aproape de sublim, şi că de multe ori le confund între ele.


*
Fascinant... fascinante, sunt secundele în care treci pe lângă cineva cu privire ucigătoare pe care nu-l cunoşti. Acele câteva secunde, rude cu veşnicia, pe care le retrăieşti iar şi iar ca şi cum ai fi condamnat să vezi aceleaşi secvenţe dintr-un film de o mie de ori în timp ce mergi pe cărbuni încinşi.

Omul fascinant, e acela pe care nu-l cunoşti, dar care-ţi lasă urme adânci în carne, cu privirea. E acela la care te gândeşti cu un fel de înfrigurare - nu ştiu cum să-i spun - e acela care-ţi lasă impresia că pentru acele câteva blestemate de secunde încetezi pur şi simplu să mai fi.

E vorba despre omul acela capabil să-ţi taie respiraţia şi să-ţi îngheţe sângele, şi să-ţi zdruncine tot ceea ce ştiai până atunci, într-o singură secundă şi c-o singură privire. Acea privire pentru care ai putea, foarte bine, să mori pe loc.

Ce repede mă-ndrăgostesc... şi ce război duc apoi, de fiecare dată ca şi cum aş dispărea în clipa următoare.


*
Aşadar mă-ndrăgostesc repede...

Ajung să iubesc cu toată fiinţa o gură, un nas, un ochi, un râs, un fir de păr, un cuvânt spus de cineva, un bob de nisip, un val, o mână.... mai ales o mână.

Sublim... sublime sunt privirile furate între el şi ea (acelea despre care vorbeam mai înainte). Sublimă e puterea cu care cineva te strânge în braţe, astfel încât să nu te mai poţi mişca şi tot sublim e să adormi aşa cu un aproape necunoscut.

Sublim e nasul, sublime sunt buzele, sublim e firul de păr, sublime sunt mai ales mâinile...

Sublim e să iubeşti aşa, aiurea-n tramvai (ăsta-i un fel special de iubire). Trist e să nu te iubească înapoi ochii şi nasul şi gura. Trişti sunt ceilalţi pe de-a-ntregul, trist e că mă-drăgostesc de un fir de păr care nu mă poate iubi înapoi.

Nu iubesc un om, nu cred că am iubit niciodată un om, nu e deloc fascinant. În schimb m-au fascinat vreo câteva priviri şi nasuri şi guri şi mâini.

Sublim e să iubesc tot, ca şi cum ar fi pentru ultima oară... până la următoarea privire. Totuşi păstrez încă arsurile fiecărei priviri fascinante pe care am întâlnit-o, şi retrăiesc momentele ca şi cum ar fi încă vii.

Cred că aş putea, oricând, să schimb o viaţă în doi pentru acele câteva clipe de fascinaţie intensă, acele câteva secunde de plin, de combustie violentă.

Nu mă consider egoistă şi, cu atât mai puţin superficială, caut pur şi simplu, fascinantul. Ori, fascinantă nu poate fi decât senzaţia pe care ţi-o dă necunoscutul, frica, întreruperea fără posibilitate de continuare.

Numai ceea ce nu cunosc poate să-mi apară ca fascinant, căci poate să fie orice. Odată cunoscut, acesta îşi pierde frumoasa stare de potenţialitate şi devine ceva, ceva care are o realitate pe care de cele mai multe ori nu mi-o doresc.

Mă gândeam, la un moment dat, că ar trebui totuşi să existe şi un om care să-şi păstreze puterea de a fascina şi odată cunoscut, ei bine n-am putut să mă hotărăsc cum ar trebui să fie. Un singur lucru ştiu sigur, că m-ar uimi să văd că îl strig în gând şi el vine...

Sigur, toate cuvintele de mai sus nu reuşesc nici pe departe să definească sentimentul pe care mi l-a lăsat Vama de anul ăsta... şi asta e sublim, pentru că astfel el rămâne numai şi numai al meu, chiar dacă până la urmă, nu-i vorba de nimic altceva decât imposibilitatea de a-l exprima.

Cred cu tărie că lucrurile cele mai frumoase de pe lumea asta sunt secretele, lucrurile pe care nu vrei, sau nu poţi să le spui. Lucrurile la care atunci când te gândeşti, îţi desenează un zâmbet în colţul gurii, neînţeles de nimeni... asta - sublimul.


*
Mă duc să mă gândesc la priviri... timpul e de partea mea... aşa scrie pe agenda asta, şi prefer să nu pun la îndoială acest fapt.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer