Desculți, prin praful roșiatic, cântam, și din când în când, făceam cu mâna vreunei mașini ce zumzăia pe drumul pustiu. O cunoscusem într-un cătun pândit de fălcile Mekongului, cândva, în mezozoicul timpuriu. Ne beam zilnic, pe nerăsuflate, trupurile înmuiate în zeama razelor. Căruța timpului pierduse o roată. Eram unul pentru altul o ghicitoare la care ne prefăceam a nu ști răspunsul. Tu vei rămâne un bob de orez într-o mlaștină, gândeam. Dar acum, amândoi trăgeam de mustăți dragostea asta cu genunchii juliți.
Iulia Biro
Subiectele 1 și 2 au fost ok, la primul ar fi știut și doar cu fizica din liceu, pentru al doilea învățase. Al treilea era o cauză pierdută. Ghinionu' naibii, să înveți cinșpe cursuri din șaișpe și ăștia să vrea să-l știi fix pe-ăla neînvățat. Dacă n-ar fi ascultat-o pe Barbra Streisand două zile din trei, cât avusese să se pregătească pentru examen, poate acum i-ar fi venit în minte și altceva decât, obsesiv, "Saa-am, you made the pants too lo-ong". Cu examenul ajunge pe toamnă, dar caseta merge azi la gunoi.
Răzvan Drăgoi
În pantaloni scurți, ciorapi cu sandale, pălărie de paie, cămașă fost albă și pungă cu pesedeu, din care se ițeau trufandalice cozi de ceapă verde, era visul foarte umed al oricărei femei care lucrează la pompieri sau dispune de un tun cu apă. De profesie poet circumstanțial, amant imaginar și filosof din constrângere, Costel era fost prelucrător prin așchiere. Viața, zicea el, e formată din așchii. Într-o zi l-am întrebat dacă e adeptul deconstructivismului morfosintactic și mi-a răspuns îhâm.
