Ridică bancheta, coborî parasolarul și căută o poziție favorabilă. Se temea să meargă cu soarele-n ochi mai mult decât să conducă noaptea, dar n-avea încotro. Preferă vechiul drum, prin sate cu flori la poartă și mușterii bând bere la prima oră în ușa cârciumilor mizerabile. Nu luă la ocazie, voia să fie singură, să-și lase pe asfalt toate gândurile negre. Trei săptămâni și va veni și biopsia. Șoseaua coti și lumina îi bătea fix în ochi acum. Zări câinele, izbi tirul și soarele se stinse brusc în scrâșnet de frâne.
Răzvan Dițescu
Ultimele amintiri întipărite în memorie au fost furtuna, valurile uriașe, velierul ce se scufunda și faptul că înghițea apă, foarte multă apă. Furtuna a trecut și liniștea se instală peste mare. Doi pescăruși dădeau rotocoale pe cerul azuriu, iar el plutea fără probleme acum. Nici măcar din mâini sau picioare nu mai trebuia să dea. Marea îl va duce la mal. A ajuns, o săptămână mai târziu. L-au găsit într-o dimineață, întins pe plajă, cu pereche de găvane stacojii pe chipul luminat de un soare de mult apus.
Iulia Stavre
Luna solitară se ascundea printre nori, pe cerul nopții. Când apărea, se reflecta, diamant aruncat în mare. Imigranții se furișau pe plaja îngustă, umbre înghesuite pe o barcă. Mama, rămâi aici, ai grijă de casă. Cum ne aranjăm dincolo, trimitem și te luăm. Bunica este măcinată de boală și griji asemenea pământului răvășit de bombardamente. Golul din casa pustie, lacrimile uscate pe obrajii palizi. Au rămas ea și Dumnezeu. Cu soarele-n ochi, privește marea în fiecare zi. Un semn i-ar fi de-ajuns.
