Mai știi, Ioane, când m-ai zărit la fântână, mai ochioasă și mai blajină ca mine ai zis că n-ai văzut? Râdeam pe sub gene, că-mi spusese mie surata că te tot uiți după mine și mi-ai intrat și tu la inimă, oacheș și gospodar cum erai, mai mare dragul mi-era să te privesc, soarele din ochii mei erai. Când îmi despleteai cosițele și mă țucai pe frunte până uitam de mămica. Mai știi? C-am crescut ca două flori amândoi, unul cu altul la braț. Așa trebuia să îmbătrânim. Așa trebuia. Așa mi-ai promis.
Ina Moldoveanu
Să-ți dau Costică acatistele să le duci la părinte. Fă, păi mă trimiți la birt după țuică și la părinte cu acatiste? Ce are pala cu prefectura? Care pală? Mă faci să păcătuiesc cu gura, și-ți căzură biletele în noroi. Ce-ai scris fă aicea? Pă mămica ai pus-o la morți și e mai sănătoasă ca tine. Pentru Pompi te rogi de putință, iar pe mine nici nu mă pomenești. Pă Mia, vecina, să-i moară serotonina lu' bărbasu' și să aibă ghinion toată viața. Acatist, zici? Ce să văz? Nu am lentilele Gucci și mi-a intrat soarele în ochi. Ăla al mă-tii.
Julia Sandu
M-am rezemat de peretele fabricii, cu soarele murind pe cer. Așteptându-l. Aerul mirosea a praf și a bere veche de la barul de vizavi, unde bărbații își înecau salariul. Mi-am aprins o țigară, urmărind cum fumul se estompează spre seară, dorindu-mi să pot dispărea la fel de ușor. A întârziat, ca întotdeauna. S-a blocat să vorbească cu Dorel, care nu tace, se plânge de cum erau viața și visele. A ieșit, cu umerii căzuți, cu fața uzată, duhnind. Mâine avea să fie la fel, da' acum eram doar noi doi și asta e suficient.
