Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema straturilor."
Angela
Adrian Brătucu
Adrian Brătucu
Angela a decis să facă un tort de castraveți. Simplu, răcoritor, amuzant. A pus legumele într-o strecurătoare și le-a așezat în chiuvetă, sub un jet de apă rece apoi s-a dus în cămară să caute zahărul. Într-un vas de inox a tocat castraveții mărunt, rondele, a adăugat o pungă de zahăr fin și apoi s-a oprit, nedumerită. Și-a dus degetul arătător la buze și a apăsat de câteva ori încercând să-și amintească ce avea de făcut mai departe.
Trebuie să facă un blat. Ouă, făină, unt. Numai că nu poate amesteca toate ingredientele astea pentru că o dor îngrozitor încheieturile. Când ia telul aude cum îi trosnesc oasele sub piele și știe că, la fiecare mișcare dureroasă, oasele ei se fărâmițează pe dinăuntru. Dacă s-ar împunge într-un loc ar curge din ea făină de oase, așa cum se deșirau câlții din păpuși când le smulgea o mână sau un picior.
Angela ia un antiinflamator. Se uită lung la folie. Numără pastilele. Una pe zi. Astăzi a luat-o pe cea de ieri pentru că ieri a avut un musafir care a obosit-o îngrozitor. Bâjbâie cu degetele prin buzunarele capotului căutându-și ochelarii. Găsește un plic nedesfăcut și o altă folie de medicamente. Nici urmă de ochelari. Se așază cu grijă pe canapea și cercetează foliile. O să ia o pastilă și din folia nouă pentru că de asta o ținea în buzunar, ca să nu uite. Zâmbește. Deja ambele folii arată la fel. Fără ochelari nu-și dă seama care e antiinflamatorul și care e pastila de care nu trebuia să uite. Lasă foliile pe canapea.
Ochelarii sunt pe măsuța telefonului. Îi pune la ochi, ridică agenda și caută o vreme, foșnind paginile. E atât de liniște în garsonieră că poți auzi curentul strecurându-se prin cablurile de aluminiu îngropate în pereți. Angela ridică receptorul și ascultă cu atenție.
- Alo?
A găsit numele și vede perfect cifrele cu ochelarii însă la capătul celălalt nu e nimeni. Doar un țiuit enervant, ca o insultă.
- Alo!
Nu înțelege de ce nu vrea să-i vorbească. Ieri s-au înțeles de minune. A făcut un ibric de cafea și au băut-o împreună. Au râs fără motiv și apoi a rămas că ea face un tort și apoi se întâlnesc din nou. Dar nu ieri. Ieri a avut un musafir care a obosit-o peste măsură. De când își tot promite că n-o să mai primească pe nimeni! Dacă e să facă ea vizite, ei bine asta, da. Dar nu-i place să vină alții în vizită. E prea solicitant.
Pune dezamăgită receptorul în furcă. Ia din nou carnețelul. Poate a format o cifră greșit? Uneori e așa distrată!
Un zbârnâit o face să tresară. Apucă repede receptorul.
- Alo?
Același zbârnâit, de data asta mai prelung, acoperă țiuitul nepăsător al tonului. Lasă receptorul pe măsuță, peste carnețelul cu numere și ascultă. Poate i s-a părut. A treia oară soneria rămâne apăsată lung, ca un vuiet. Angela pune telefonul la ureche, ascultă atentă, apoi lasă receptorul pe măsuță. Va răspunde la ușă și apoi va relua convorbirea de aici, de pe carnețelul cu numere de telefon. Receptorul nu se grăbește nicăieri.
- Cine e?
- Mitică.
Administratorul este Mitică. Uneori vine să o ajute. Alteori îi stă pe cap povestindu-i numai tâmpenii. Una peste alta e băiat simpatic, Mitică.
- Intră, intră!
Din hol se aude un mormăit neprietenos.
- Ați pus iarăși yala de sus.
- Poate ați pus dumneavoastră, ieri, la plecare? Eu sigur nu.
Angela se lovește de câteva ori cu degetul arătător pe buză. Ieri nu a fost Mitică, n-avea cum, a stat toată ziua cu musafirul. Poate cu o zi înainte?
- Sunteți drăguță să-mi dați drumul? Deschideți doar yala, vă rog!
- Sigur dom' Mitică, se poate?
Rotește yala. Mitică împinge clanța, dar fără succes.
- Poate ați încuiat de două ori?
Rotește din nou yala. Același rezultat.
- Imposibil. Se încuie doar de două ori
- În ce parte ați rotit, doamna Angela?
O roată imensă, colorată, plină de lumini. Tablouri colorate reprezentând zâne și nimfe, căluți și copii care se bat cu zăpadă. De roată atârnă lanțuri și în capătul lor se rotesc țipând tot soiul de fețe.
- Nu pot decât într-un fel să rotesc, dom' Mitică.
Își aude glasul și i se pare pierit, ca un scâncet.
- Încercați totuși și în partea cealaltă! Vă rog frumos.
Angela îi răspunse cu o voce pierdută, speriată:
- Vino mai târziu, te rog, acum am un telefon!
Se întoarse pe călcâie, sprintenă, imaginându-și o rochie vaporoasă care se înfoaie în jurul taliei. Chicotește repezindu-se la telefon. Pune receptorul la ureche și ascultă cu atenție. Din depărtare, pe deasupra țiuitului insistent se aude o voce bărbătească rugând-o să-i deschidă. Pare că cineva vorbește cu gura plină de vată.
- Te rog, lasă-mă să intru!
Coboară receptorul. Îl lipește de piept. Șoptește.
- A sosit timpul. Stăpânul meu, maestre...
Un cuvânt care o tulbură. Metresă. Îi place mai mult amantă. Poate ibovnică, deși asta are un aer prostesc, bovin. Se îndepărtează de telefon fără să dea drumul receptorului, împrăștiind în toată garsoniera semnalul stăruitor.
Soțul ei, chirurg la Fundeni, o umilise înșelând-o de fiecare dată când i se ivea ocazia. Nici măcar nu era un bărbat frumos. Era scund, îndesat, cu obraji mari și privire tulbure. Un adevărat satir, mânat de o dorință mistuitoare. Nu îi păsa prea mult cu cine o înșela. Nu alegea, nu făcea mofturi. Se lăsa mistuit de pasiune și intra în orice bucluc dacă era ademenit. Angela îi suporta escapadele, îl aduna din tot felul de case dubioase și îi cumpăra tratamentele pentru boli rușinoase, convinsă că, în adâncul soțului său, sub straturi groase de lubricitate și desfrânare, va descoperi în cele din urmă un suflet chinuit, pe care să-l poată salva din mocirlă. Numai că, pe măsură ce timpul trecea și aventurile doctorului se înmulțeau, a început și ea să-și piardă speranța și, epuizată, a cedat insistențelor unui coleg de la institut. S-au văzut de câteva ori în oraș, apoi la film și la el în apartament. Au devenit amanți. Câteva săptămâni mai târziu soțul Angelei a fost omorât într-un accident de mașină chiar în fața spitalului. La pomana lui a auzit cuvântul acesta care a tulburat-o: metresă. Nu știa dacă ea fusese numită metresa cuiva sau dacă una dintre numeroasele femei care veniseră să o ajute era metresa doctorului. Cuvântul i s-a înșurubat în cap și nu a mai vrut să se miște de-acolo. A dat la o parte alte cuvinte pe care s-a văzut nevoită să le uite. Nevastă, ciorbă, leuștean, așternut, plăcintă. Nu ar putea spune acum în ce ordine le-a uitat. Știe cu certitudine că n-au mai avut loc în capul ei pentru că, ceas după ceas, cu obstinență, acest cuvânt vulgar, metresă, i se tot învârtea în minte ca un titirez, făcându-și loc.
Dacă iei un cuvânt și îl repeți la infinit primul lucru pe care îl constați este că își pierde sensul. Rămâne doar un sunet, ca mieunatul unui pisic dincolo de fereastră. Nu știi dacă îi e foame sau e rănit sau doar se alintă. Apoi, mai departe, după o vreme, cuvântul ia în stăpânire și alte cuvinte, diferite, pe care le golește de sens și apoi le scuipă afară.
Angela s-a trezit că numește metresă salteaua de pat. Și asta avea oarecare logică pentru că în engleză există un cuvânt care sună la fel. Dar după asta au urmat și altele, fără vreun tipar anume, o cavalcadă, o cireadă de cuvinte alungate din vocabularul ei pentru că efectiv nu putea termina odată cu această obsesie. Rezultatul a fost că nu se mai înțelegea cu nimeni cu ușurință pentru că rămăsese cu prea puține cuvinte la dispoziție. Avea o paletă uriașă de zâmbete și de oftaturi iar tăcerile îi deveniseră luxuriante dar asta nu era de ajuns. Fără cuvinte oamenii se îndepărtau și ea rămânea din ce în ce mai singură.
La mai bine de un an după moartea doctorului s-a despărțit de tânărul de la institut. Nu mai avea nimic să-i spună. A făcut-o prin telefon, sec, un soi de comunicare instituțională. Dacă i-ar fi scris cel mai probabil ar fi elaborat un antet și ar fi pus parafa defunctului. Decizia a fost dificilă. A plâns o vreme, a vrut să revină, și-a căinat situația însă în cele din urmă timpul a vindecat toate rănile. Și, nemaifiind amanta cuiva, a dispărut și diabolicul cuvânt care îi măcina creierii. A răsuflat ușurată când l-a rostit cu voce tare și și-a dat seama ce înseamnă: femeie care întreține legături intime în afara căsătoriei, amantă, ibovnică. Apoi a săpat ceva mai adânc la cuvântul francez maitresse și mai departe la sursa latină. Nici nu mai conta. Odată spart cifrul, eliberată, Angela și-a recăpătat cuvintele pierdute. Pe rând, încetișor, s-au întors toate. Doar cuvintele. Goale. Sensul lor, nu.
- A sosit timpul să-ți dau drumul să intri.
Trage de firul receptorului atât de mult că aproape dă jos telefonul de pe măsuță. Tresare. Acoperă cu palma difuzorul să nu fie auzită.
- Dar nu pot așa, nu încă.
Aproape într-un salt ajunge la telefon și apasă de câteva ori în furcă. Pune receptorul la loc.
- Așa, iubite, așteaptă!
Își lovește buza cu arătătorul. Trebuie să ia pastila. Unde a pus foliile? Trece în bucătărie și dă cu ochii de castronul în care a tocat castraveți. Da, voi face un tort, să te lingi pe degete, își spune. Pescuiește cu vârful degetelor o felie de castravete care a fost tăiată atât de subțire că poate vedea prin ea.
- Ce mama naibii e asta?
Zâmbește.
- Ce prostuță ești!
Se așază pe scaun și se reazemă cu spatele de perete. Își lasă capul pe spate și pune felia de castravete pe ochi. Bâjbâie prin castron și își acoperă și celălalt ochi. Oftează. O să fie atât de frumoasă! Pentru el. Va fi iarăși metresa lui. Un mic vârtej al nervilor o face să se înfioare toată. De departe, înfundată în vată, o voce bărbătească insistă:
- Dați-mi drumu', doamna Angela!
După ce va termina tratamentul pielea îi va fi strălucitoare. Imediat o să fie gata și tortul. Apoi va fugi la ușă și îi va da drumul să intre, stăpânului, maestrului, amantului nerăbdător.
(va urma)