Să vezi lumina zilei la subsol e un fel de a spune. Nu-ți pare strâmt. Doar protectiv. Că tu imaginezi cât vrei. Te mai înalți puțin la demisol cât să zărești picioare de trecători. Ce de oameni în pantofii lor. Te muți apoi la parter când ajungi la raftul de cărți fundamentale. Dar să fii cu picioarele pe pământ trece repede. Că vine timpul să locuiești la etaje, unde se țin îndrăznelile în încercări, eșecuri și alte proiecte. Când dai de boli, neputințe ești deja la mansardă. Mai stai puțin, închiriezi și pleci.
Titela Durnea
Eu când le-am oferit-o părea că totul e-n regulă. S-au mirat la început. Nu le venea să creadă că și-au găsit locșor așa convenabil. Binevoitori și ei, de-altfel. El galant și atent. O înconjura de iubire. Parcă acum îl văd, îi aducea în fiecare dimineață mâncarea. Ea ciugulea doar puțintel. Era suavă, delicată. Nu ieșea defel. Domnule, nu știu ce s-a întâmplat. Dimineață, luminatorul era deschis. Pe pat, astea două pene. Sigur una a ei, i-am recunoscut coloritul. Eu încă sper să se-ntoarcă. Mi-s datori cu un tril.
Florina Hegedüs
Inima îi devenise atât de grea că nu o putea duce mai departe. Se trezea în noapte și șoptea: Vorbește cu mine. Doar amintirea mirosului lui plutea printre suspinele ei intruse. Nimeni nu o așteaptă să se trezească. A scris despre suferințele, lupta, asuprirea și umilirea femeilor în societate, în familie. Acum o arătau cu degetul. Sclipirea bețișorului de chibrit, mirosul cărților arse, anunțul prin care venise aici, fixat c-o pioneză în cerceveaua geamului au ajutat-o, să adoarmă. Mai serios de atât nu s-a putut.
