În fond, Armenia a fost prima țară creștină și s-a declarat, ca atare, creștină, în anul 301. A urmat Georgia, în anul 337. Exact perioada în care, dincoace, în Vest, se derula domnia lui Constantin cel Mare, primul împărat roman care se creștinase și care acceptase creștinismul ca religie a imperiului și care-și construia la Mediana (azi Niș, în Sudul Serbiei), o somptuoasă reședință.
Sunt peste 2.600 de kilometri (evident, trecând prin centrul lumii creștine, Bizanț) din Berat (locul în care mi-am început această călătorie, locul norocoaselor biserici ortodoxe ce au scăpat de furia lui Hoxha) până în Erevan (capitala unei țări care și-a pierdut și teritoriul și oamenii și norocul). O lume care a fost, cândva, creștină. O lume care a primit și a acceptat influențele altor popoare ce veneau cu proprii reguli, valori, credințe, idei. O lume care a preluat, în vocabular, în gastronomie, în comportament, în viața de familie sau de comunitate, ceea ce aduceau pelerinii, călătorii, întâmplarea, vântul și timpul.
Spațiul ăsta (la care adăugăm Ciprul, alt nefericit, dar al istoriei recente, Etiopia și Peninsula Sinai) a fost, vreme de sute de ani, locuit (și) de creștini ortodocși. Așa cum a fost locuit de romani, în primele secole ale erei noastre, apoi de slavi, apoi, circa cinci secole, de musulmani. Bisericile și mânăstirile ridicate de aceștia, de ortodocși, cam începând din secolul al optulea - cel mai adesea, pe fundațiile unor bazilici romane, aflate și ele pe fundațiile unor locuri de cult păgâne, sunt - dacă știi să le cauți, peste tot. În Albania - confuză și atee, în spațiul belicos ortodox fost iugoslav (Macedonia, Serbia), în Munții Troodos din Cipru, în Grecia, mai ales în Nord, până hăt, departe, în Caucaz... Eu am vrut și am știut să le găsesc, iată, pentru a doua oară... Frumoase și triste ruine, parțial sau total refăcute, restaurate, protejate (de autorități, de asociații, de instituții internaționale cum este UNESCO). Reclădite de multe ori, modificate, mărite. Li s-au adăugat ferestre, pridvoare, turle, acoperișuri cu țigle, ori chiar un transept exterior (Sfânta Sofia din Ohrid). Au fost extinse pe trei laturi (mai puțin partea altarului) cu săli acoperite, în care se ascund și se protejează partea inferioară a pereților exteriori, pictați și ei, în frescă, la fel ca interiorul bisericilor. Și care, probabil, au servit ca adăpost pentru cei izgoniți de vremuri sau de dușmani, ori, poate, ca spațiu de depozitare pentru valorile materiale ale bisericii sau, poate, chiar pentru viața monahilor.
La 30 de kilometri sud de Ohrid, chiar lângă granița cu Albania, se află mânăstirea Sfântul Naum, scriitor bulgar și misionar slav. Construită începând din anul 905, când teritoriul era parte a Imperiului Bulgar.
Este singura mănăstire de azi din regiune, celelalte monumente - situate în Ohrid, fiind biserici. Trei dintre acestea sunt atât de mici, ascunse și discrete, folosesc aceleași materiale de construcție și au forme atât de comune cu locuințele din jur, încât abia se observă, în interiorul primului zid de incintă al vechiului Ohrid (grecescul Lychnis, romanul Lychnidos).
Altele sunt de dimensiune medie, cum este cea dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena. Lângă ea, cea mai impresionantă, biserica Fecioarei Peribleptos, cu impresionante fresce interioare și exterioare (protejate de spațiile construite ulterior), cu icoane incredibile de secol 11 (adăpostite într-un mic muzeu vecin). O altă biserică medievală, a sfântului Ioan Teologul, străjuiește ca un far, de pe un alt promontoriu.
Sfânta Sofia, cea în care au loc mai toate recitalurile festivalului de aici, are o acustică perfectă, locuri cam pentru 150 de persoane și, desigur, propria istorie. La origine, în secolul al 11-lea, a fost tot o biserică firească, de dimensiuni medii. A fost reconstruită și refăcută de nenumărate ori. Iar asta se observă ușor dacă parcurgi atent cu privirea exteriorul bisericii. Piatră și cărămidă, mai nouă sau mai veche, arcadele unor ferestre de demult, azi dispărute, ce înlocuiesc alte arcade ale unor ferestre de demult, micile ferestre de altădată ce au rămas, turle și clopotniță adăugate, transeptul exterior de tip roman, înalt, cu etaj, marcat de arcade și coloane - perfect decor pentru un spectacol cu King Lear realizat fix pentru acest spațiu și pentru acest festival.
În partea cea mai înaltă a promontoriului pe care s-a dezvoltat Ohrid se află teatrul roman (unul dintre spațiile folosite de festival pentru concerte). Iar lângă acesta, o altă biserică, în întregime refăcută, dar care - asta este surpriza locului, se află lângă ruinele unei mari bazilici romane. Aceasta, ca peste tot în Imperiu (Paphos, de exemplu, revizitat de curând, într-un periplu ortodox medieval pe care l-am început fix acolo, în Cipru, continuă cu Balcanii de Vest și se va termina anul viitor în Emilia Romagna, la Ravenna ostrogoților) avea o formă standard, era pavată cu mozaicuri creștine și se învecina cu un baptisteriu mare, din marmură, pavat și el cu mozaicuri ce redau simboluri ale unor credințe mult anterioare creștinismului.
Lacul Ohrid, moștenirea culturală și naturală. Protejat de UNESCO din anul 1980. All inclusive!