Nu prea l-am avut la inimă pe tata. Pentru că nu prea dădea pe-acasă și când dădea, nu, nu ne bătea, doar venea să-și schimbe hainele. Eram mulți. L-am iertat fiindcă mi-a lăsat o cămașă. Acum sunt și eu tată. Avangardist de fel. În pas cu moda. Nu chiar, când mi-o ia ea înainte, când rămân eu înapoi. Țin minte că odată mi-am deschis doi nasturi de sus. Cămașa de la tata. Și mi-am suflecat mânecile. De două ori. În Decembrie. Ca să-mi bat copilul. I-am promis că nu o să-l părăsesc niciodată.
Cecilia Fofiu
Vacanța asta lucrez în schimburi la fabrica de biscuiți, cu scopul de-a aduna bani pentru sfârșitul sezonului estival. Trag la bandă, sortând rebuturi, vag atentă la șefu', un ăla mic, rău, burtos și unsuros. Stă adesea-n preajma mea, și-i simt privirea arzându-mi picioarele, apoi pleacă fudul, cu mâinile-n jeburile halatului. Dimineața asta mă trezesc cu el în spate în tramvaiul ticsit. Îmi suflă lipicios în ceafă, azi fac tabelul cu premiile, te abonezi? Mă-ntorc brusc, pocnindu-l cu cotu-n falcă. Neintenționat.
Cristian Nedelcu
Își iți căpșorul din nisip. Plaja strălucea sub razele argintii ale lunii. În stânga, pescăruși înfometați clănțăneau din ciocuri pregătindu-se de festin. În dreapta, vulturi pleșuvi își vânturau aripile anticipând atacul. Briza sărată îi aduse în nări mirosul oceanului, trezindu-i instinctul de supraviețuire. Porni împreună cu alte mii de surate în cursa vieții. Oare câte mici țestoase aveau să ajungă hrană pentru păsările flămânde, și câte aveau să-și găsească siguranța în valurile salvatoare?
