În forfota urbană, pământul se chinuia să-și păstreze echilibrul, tremurând sub greutatea milioanelor de picioare care îl băteau tot mai greu. Oamenii se răsfirau pe străzi ca niște fire de nisip scăpate dintr-un sac găurit, fiecare căutând un loc unde să se așeze, dar nimeni nu mai găsea spațiu destul pentru a respira. În această junglă de beton și carne, Khnum parcă înnebunise. Modela necontenit oameni pe roata lui de olărit, iar aceștia creșteau ca boabele de orez puse la fiert, umplând fiecare cotlon.
Monica Aldea
Casa le rămăsese mai mică de când părinții luaseră calea neînturnată a străinătății. Bătrâna închină pâinea și-o împărți. 9 mânuțe mici făcură bucățelele să dispară, ca și cum n-ar fi fost. Doar mirosul ademenitor se înălța într-un fuior, când ușa se deschise cu scârțâit rău. Funcționarul roti privirea în încăpere, bătând mustrător cu degetul în dosar. Tanti Lină, nu vezi că nu e loc aici nici să intre o rază de soare? E maică, grăi blând bătrâna, ducându-și mâna la inimă. Iaca aici încap toți.
Titela Durnea
Mureau tot mai puțini. Găsiseră elixirul tinereții. Se vindea pe sub mână, la gram. Prețul depășise deja valoarea sufletului. Se nășteau tot mai mulți. De-atâta nemurire, până și nenăscuții s-au zbătut și și-au câștigat drept de liberă trecere. Cercul devenise, cu timpul, tot mai strâmt, dar aplicau tehnica dervișilor, de intrai în transă doar privindu-i. Fisura i-a surprins dănțuind. Au apucat să-și vadă ridurile, apoi s-a făcut liniște. Una mai adevărată decât orice cuvânt. Pe balanță, un pui de suflet chicotea.
