A fost odată o ciupercă într-o pădure. A început să plouă și sub ea s-a adăpostit un gândăcel. Ploaia a continuat și a venit și un șoricel. A trecut pe acolo un arici și a încăput și el aici. S-a cam strâmbat șoricelul la arici dar nu a comentat. Ariciul s-a aricit și s-a făcut mai mic. Un iepure grăbit a cerut voie să își usuce puțin blănița sub ciupercă. Ploaia s-a oprit și au plecat toți la treaba lor. În urma lor a rămas o ciupercă uriașă. Dacă te-ai fi uitat atent, ai fi văzut că zâmbește.
Ramona Ungureanu
Când am ieșit puțin din iubirea ta, până la colț să iau pâine, m-am bătut amețit de toate, din nimic crescuseră oameni, copaci, sulițe și obeliscuri, obositor. Tu mie să-mi dai doar liniște, c-apoi i-oi pune eu vreo doi clopoței, să știu pe unde hălăduiește și pe ce cărări își mișcă coapsele și dă din șolduri, cadâna. Și să ai grijă să nu-și piardă clopoțeii ca într-o noapte dintre ani, să n-o mai aud și să strig pierdut și disperat, pe unde-mi umblă curva asta de liniște, că nu mi-o mai găsesc.
Aurelian Țolescu
Ce înghesuială de personaje. Unul era om de știință și inginer, altul manager, al treilea cocheta cu muzica, următorul cu scrisul de texte scurte, milităria era impregnată în cel mai serios, romanticul era fascinat de artă, iar ultimul iubea lumea și viața. Toți stăteau înghesuiți într-o singură minte a unui individ simplu. Creierul funcționa permanent pe toate dimensiunile și se străduia să facă lucruri frumoase. Uneori reușea, alteori mai puțin. Spre final, s-a hotărât să rămână doar pensionar.
