Pinguinul Ionel avea succes nebun la femei. Nu se lupta pentru asta, cuceririle veneau pe tavă la el. Dar nu era ce își dorea. Se visa într-o casă liniștită, luminoasă, doar cu tribul său. Pinguinul Istrate era familist. Se căsătorise de tânăr și avea mulți pui. Ar fi plecat oriunde în lume, pe orice banchiză nouă. Visa o viață cu petreceri lungi și iubiri trecătoare. Când unul dintre ei se ridica hotărât, celălalt se așeza obosit. Și se uitau urât unul la celălalt, cât era ziua bipolară de lungă.
Ionuț Morariu
Primiți cu rectocelul? Fuga la dicționar. Că în El e salvarea care nu duce la bolniță. Și ca un Doctor Mirabilis, diortositor de farmece suprapopulare, vă mai spun vouă. Nu vă temeți. Grav e abia când lapsusul și prolapsul coincid. Credeți că înțelegeți? Vă plâng. Asta-i dosada și zavistia ce mă mistuie cu foc de nu pot a-l stinge toate apele mării. Da cu nebunul să nu pristănești, că mai rău iaste. Pater noster dixit. Și că de la suprarenale la suprarealism e doar un dublu salt fetal. Care totdeauna vă e și fatal.
Carmen Mihu
Adună. Nu se mai poate opri. Și nici nu mai vrea. A încercat. Întâi pentru ea, apoi pentru ei. Acum, că au plecat, nici nu mai are de ce. Adună. Obiecte mari, în camere mici, obiecte mici, în camere, odată, mari. În dulapuri, deasupra lor. Pe lângă ele. În dormitor, în bucătărie. Peste tot. Îi țin loc de mamă, tată, soție și copii. Adună. Cu o dorință care-l copleșește. Cum să înțeleagă cineva că toate sunt, acum, bucăți din el. Că, de fapt, nu face decât să se adune. Se adună.
