A intrat cu doi copii mici de mână. Iubesc România, pace aici, bun pentru copii mei. The wife, parents and brothers are dead, blocul făcut buum. Din Turcia venit pe jos. Vreau lucrez pentru copiii mei. După un an revine. Mi-au scos un plămân, lucrez bucătărie, știți, trebuie lucrat pentru copii mei, plânge. Îl iau în brațe. Ai încredere? Dă cu putere din cap. Mă prezint cu dosarul și dovezile unde trebuie. Funcționarii se fac că nu mă văd. Pun dosarul pe masă, le spun: știți ce e un refugiat, revin să vă verific.
Paul Dârvariu
Hai, Grigore, acasă. Ce-ți veni? Anunțai la Poliție și-ți pusei poza pe net. Noroc că și groparii au Facebook. Te recunoscu unu' și mă anunță. Ce cauți aicea? Ziua-i arșiță și te bate soarele în cap și noaptea-i frig pe cimentu' ăsta. Hai, că-ți făcu mami o ciorbă de burtă, cum îți place ție. Și cremă de zahăr ars îți făcui. Vii? Nu vin. Abia că mă obișnuii cu locul. Dacă plec, vine altul și mi-l ocupă. Vezi ce suprapopulare e? Plângi, Grigore? De ce plângi? Mă gândesc ce femeie minunată las pe mâna altuia, Cocuțo.
Nicolae Popescu
Foaia albă îi arde retina. Trebuie să predea cartea în trei zile și n-are finalul. Își strânge capul în palme. Ideile se bulucesc, nu poate agăța una care să-i placă. Asta e tristă, de ce să moară eroul? Asta e și mai tristă, să moară iubita eroului? Nu vrea finaluri lacrimogene, ce-ar fi ca protagonistul să-și învețe calul să cânte? Sau iubita lui să fugă cu calul? Sau mama lui să vândă calul? Sau iubita să fugă cu iubitul mamei lui? La naiba, sunt prea multe personaje în poveste. S-a hotărât: îi omoară pe toți.
