Nu și-a închipuit nicicând c-o să fie atât de aglomerat. În față se adunaseră grup și-și dădeau drumul în gol, iar din urmă veneau necontenit. Fata îi păruse o ființă echilibrată și nu-și imaginase c-o să se piardă într-atât. Însă Mărgăritar știa că atunci când este vorba de sentimente, echilibrul se destramă ca un bulgăre de păpădie. Se smulse deci din șirul de lacrimi coborând pe obraji, ieși din Valea Plângerii, se înălță pe Coama Nasului și se opri în vârful său așteptând să se usuce de dor.
Camil Popescu
Vama nu mai e ce-a fost. Eu n-am fost niciodată acolo, nu știu cum era înainte să nu mai fie ce-a fost, dar nici nu-mi pare rău că n-am fost când era ce era sau după ce n-a mai fost cum fusese, așa că nu știu diferența dintre cum era în vremea când fusese cum fusese și cea în care nu mai era ca odinioară și poate nici cei ce-au fost acolo, când era cum era, înainte să nu mai fie ce-a fost, nu mai sunt aceiași care erau înainte ca Vama să nu mai fie cum voiau. Eu mergeam unde n-aveai loc s-arunci un ac. La Costinești.
Andra Toropoc
Am visat mereu că voi juca rolul principal din Pe aripile vântului. Se face un remake iar ochii mei verzi mă recomandă căci talent n-am. Mă duc la casting și văd acolo o manifestație de tipe care stăteau pentru probe la rolul meu. Pe bune? astea îmi pun în pericol numele pe ecran? Indignarea îmi dă idei, încep să zgâlțâi ușa și să strig: cutremur, cutremur. Naivele fug disperate, rămân doar eu și mă prezint calmă. Nimeni nu se uită la fața mea, sunt blocați în decolteul meu generos. Se bucură, yes, o avem pe Mammy.
