Cui să-i mai pese de mâțe părăsite-n drumu' mare, când lumea caută senzaționalul? Asta vedea tanti Florica pe fb, își făcuse și ea, să fie-n rândul lumii. Ba pe mess cu suratele, ba cu fotografii însoțite de-un anunț simplu: donez pisici de gașcă. Avea vreo sută una, și abia dăduse două, mai mult cu japca. Într-o zi i-a căzut din greșeală vopsea verde peste una. Restul a fost poezie. Alte poze, alt anunț: vând pisici marțiene. În scurt timp toți prietenii aveau poze de profil cu mâțe verzi. Senzații noi românești.
Eduard Țone
De câte ori a urcat muntele s-a oprit în vârful lui și, entuziast, nădușit, excitat, implicat, înnebunit, zeificat, întinat, purificat, sublimat și înamorat, și-a eliberat miaul cu privirea verde care-i definea în mod felin hora de endorfine ce i se rotea în jurul urechilor. Suiș după suiș, Sisif nebun, înhămat la iubire eternă. Dar, într-o zi câșă, muntele s-a făcut roșu, roșu și-al naibii, strivindu-i logica indefinibilă a iubirii. S-a oprit nedumerit și-a mieunat nesuferit: Marte? Ce dracu mă, nu eram pe Venus?
Andra Toropoc
și aterizează pe acoperișul fierbinte, doar vecina noastră de la opt zace sub el. Tigresa, așa i se zice în bloc, are strânse multe povești de amor cu unul, cu altul, se mutau la ea, trăiau în căldurile dragostei și apoi fiecare o părăsea mai devreme sau mai târziu. Acum e singură și năpârlită, iar renumele îi mai apare doar în unele nopți înstelate, când stă ascunsă în balcon și cântă Fly me to the moon. Își toarce-n șoaptă melodia, însă o punctează cu icnete de plâns ca niște răgete de durere.
