Eu, Garfield, fac acel lucru neobișnuit, adică mă uit la televizor. Thomas O'Malley soarbe zgomotos din Pina Colada. Trândăveam. Pe ecran anunț cu flash-uri. Tot neamul pisicesc să se adune pe nasul tăiat al Sfinxului. Bastet, zeița noastră ocrotitoare, aduce un transport cu prospături, tocmai de pe Marte. Ies din lene și frământ pătura pe care stau. O'Malley, cherchelit, exersează donjuanisme în oglindă. Wow, vin bătăioasele, independentele, ferocele. E în noi agitație maximă. Și plângem. Amândoi suntem castrați.
Carmen-Ecaterina Ciobâca
Seară de seară, apropiam urechea de perete, îl vedeam cu ochii minții și-i vorbeam. Ce faci, extraterestrul meu preferat? De bucurie, își mișca membrele subțiri, clătinând capul uriaș. Făcea câteva tumbe și aștepta povestea. Îi vorbeam molcom despre sori și luceferi, comete și meteori, planete cu inel și roiuri stelare. Până adormea. Ar trebui s-o dăm, n-o mai putem ține, aud în timp ce dau târcoale pătuțului. Neghiobi mai sunteți, bebe mă iubește, ne știm din alte lumi, le spun îndepărtându-mă pe pernuțe moi.
George Dometi
Inteligent și-nalt, la prima vedere, cu semne de cuie-n palmă la a doua, acest om ferchezuit, îmbrăcat țiplă m-a adoptat fără să gândească. Evident, am avut și eu o implicare, ochii mei irezistibili, mari și sticloși l-au făcut să cadă pradă tangajului torsului cu drăgălășenie. Amerizasem miercuri într-un coș de paie pe un pârâiaș african. Venisem de pe o planetă incandescentă și sforăitoare cu o atmosferă de club de noapte optzecist. Am fost trimis să anihilez rasa umană. Toxoplasmoză fericită.
