Cutremurele mă îngrozesc. Dar pentru asta am adoptat-o pe Mița, o tărcată venită de pe Marte, care știe să simtă din timp catastrofele naturale. E un fapt cunoscut: pisicile simt, se agită și tu ai timp să găsești kitul de supraviețuire și să fugi. Vreo două alarme false m-au făcut să fug în stradă, cu bocceaua în spate: intrase Mița în călduri. Când a început zgâlțâiala cu adevărat, cafeaua s-a revărsat din ceașcă, betoanele au scrâșnit din dinți, iar draga de Mița și-a lins tacticoasă blănița, întinsă pe canapea.
Nicolae Popescu
Auzi, Vero, marțienii or avea pisici? În bucătărie, Pricop face conversație, Vera curăță morcovi. De un' să știu eu? Ce-ți mai bese mintea, se vede că n-ai treabă. Pric ridică tonul: o să-mi iau o pisică marțiană vorbitoare, să nu mai fiu nevoit să fac conversație cu tine. Vera înfige cuțitul în tocător: auzi, dacă ești așa pasionat de astronomie, până la pisici marțiene, nu o să mai vezi deloc muntele lui Venus. Și nici stelele din mansarda Gildei. I-am dat interzis prin păruire la cocoșelul tău intergalactic.
Ana Ludușan
Fratele meu merge gheboșat de viața grea, trăită pentru familia lui, copii răsfățați, nevastă tânără, urmat de două pisici, aduse de pe Marte, zice nepoata mea. Sunt ale ei, dar a poruncit ca pisicile să fie crescute în mediul lor natural, în casa dărăpănată de la țară. Banii trudiți toată viața, nu au ajuns și pentru casa părintească. Sunt prea multe nevoi pentru nevastă și copii, toți cu școală înaltă, dar fără slujbe, la peste 30 de ani. Nu există slujbă pe placul lor. Mă uit la fratele meu și mi se rupe inima.
