Deci ajunsese aici. Acasă era cald, mirosea a gutui. Lipsise doar o săptămână. Le privi câteva clipe răscoapte în geam. Își privi apoi chipul pământiu în oglindă. Mirosea a chimicale și a spital. S-ar fi spălat. Nu mai avea putere. Se întinse pe pat. Privi în tavan. Nu, așteptarea înseamnă grăbire. Se ridică greu. Nu e bine să dai buzna spre mâine când ai cancer, gândi, mai bine să rătăcești prin timpul ce ți s-a dat. Poza asta de pildă. Ca ieri aveam părul lung. Se pipăi. Azi, un scalp gol. Mâine, doar craniu.
Daniela Rusu
Nu înțelegeam cum de-i mai curgeau balele, dacă era mort. Nu se potrivea nicio pereche de ochi, care să se alinieze cu viața pe care a dus-o, cu veninul pe care l-a lăsat în urmă atunci când și-a renegat originile, când s-a făcut orășean, iar de-acolo, din balcon, pe toți ceilalți țărani. A fost întâi adulat de cei slabi, de voci lipsite de glas propriu. Apoi, cu fiecare fir alb, rămânea tot mai singur. L-am găsit greu, numele lui era șters. Vreți să spunem o rugăciune? Nu, părinte, nici Dumnezeu nu-l iartă p'ăsta.
Sonia Ungureanu
Din groapa îngustă răzbătea până sus hârșcâitul unei lopeți știrbe. Burlane, grijă la țeastă. Burlan rânji cu toți dinții lui rari mâncați de nicotină și carii de colet. Apoi se auzi un pârâit. Fi-ți-ar tigva de râs, eu vorbesc, eu aud. Rânjetul groparului se lărgi până la urechi. Mai lovi o dată. Îi sticleau ochii. Bă, tu ai căpățâna aia pe umeri doar ca să nu te plouă în gât. Bagă-le pe toate în sac. Pune și trandafirii. Al dracu plastic, n-a putrezit. Acu' ieși, că dacă pun pământ pe tine, răsare numai bostan.
