Zarvă mare de când popa Ifrim a asmuțit tot satul pe Petre, după ce-a auzit grozăvia. Cum adică să n-o-ngroape în țintirim? Cu tămâie și cădelniță? Da' Petre n-a vrut și pace. L-a înfruntat pe părinte. A dus-o sub nucul din gredina trudită de-amândoi, cât le-a dat domnu' zile-mpreună. A-nfășat-o în marama brodată de bună-sa. I-a mângâiat pentru ultima dată pomeții viguroși și creștetul rotund, tânăr. Și-apoi a scoborât-o lângă dragii ei, Turcuț și Copila. Ce dacă n-a tras clopotul? Las c-a bate bugăt în inima lui.
Bogdan Mihai Bati
Oase. A cerut și a primit. Le-a potrivit atentă, începând de la picioare. Carne. A întins-o cu făcălețul peste oase. Piele. A venit și pielea și a tras-o peste el, ca pe un combinezon. Dă-mi gâtul și craniul. Le-a primit și le-a așezat. A îndesat un neuron în craniu și le-a învelit cu puțină carne și cu piele. Și-a privit mândră creația. Individul perfect. S-a uitat la soțul ei. Vezi că pot? A smuls o coastă și i-a creat pereche. Imperfecțiuni. Vezi bărbate? E perfect. Trebuie doar să semene cu noi. Nimic mai mult.
Ramona Ungureanu
Se făcea că eram mic și țiitor de scutec de frunze și sugeam din țâța pământului, și laptele țâșnea și era negru ca tăciunele. Și mie-mi era foame de cuvânt și ziceam dă-mi mamă cunoaștere și lumină și sugeam însetat, de parcă de asta depindea toată foamea pământului și prin mine se adăpau toți, cu veste sau fără de veste, se trezeau sătui. Și când mi-am ridicat privirea către fața mamei pământ, ea avea orbitele goale și începea să moară frumos, de la cap în jos. O moarte frumoasă era, cu ghiocei în orbite.
