Visa să fie actor. Sau actriță. La teatru poți juca orice. Ăsta e principiul polivalenței artistice. Îi plăcea să intre în pielea oricărui personaj, așa simțea că e cineva. Că are greutate. Era mai pregătit decât oricine. Putea cita și la miezul nopții orice replică scrisă vreodată. O memorie eternă. Era invidiat însă cu toate astea nu trecuse niciun casting. Când s-a eliberat rolul de sufleur nici n-a clipit. L-a luat de mână pe partenerul său de scenă și din căușul palmei i-a șoptit a fi, sau
Dan Banu
A fi sau a nu fi, declama actorul. Murise demult, dar costumul său arăta mereu impecabil sub reflectoarele scenei. Trecuse parastasul de 7 ani, iar el tot mai încerca să afle sensul vieții, ținând în palmă la fiecare spectacol un cap de bărbat, de obicei din primul rând. Cine și-ar mai duce povara vieții, de n-ar fi groaza tainei ce urmează, încheia actorul apocaliptic, în timp ce capul dădea din cap ca și cum ar fi priceput. Spectatorii alergau înspre casă pentru a cumpăra cât mai multe bilete.
Horațiu Dudău
Îmi tot imaginez curba aia împuțită și ce naiba a fost în capul lui de n-a văzut-o. Cum și-a spart țeasta. Cum creierii au murdărit volanul. Au trecut atâția ani și încă mă trezesc noaptea să mă duc la el în sicriu, să-l țin în brațe. Să îi cer iertare că n-am fost în seara aceea cu el. Poate insistam să facem altceva. Dar tot ce văd e craniul crăpat. Gol. Alb. Mut. Oricât îl învârt, doar partea cu spărtura o pot vedea. Și aud cum îmi spune că ne vedem mâine. La barul din centru. Unde n-am venit eu.
